Pe Baruţu T. Arghezi îl reîntîlnim în numărul 18 [din 1963] al revistei, cu o cronică de televiziune. Este probabil unul dintre pionierii genului şi este surprinzător faptul că reuşeşte o cronică relaxată, dar argumentată, foarte precisă şi categorică, lipsită de inhibiţii şi de eufemisme. Rubrica se numeşte chiar „Micul ecran” şi vorbeşte în primul rînd despre muzica uşoară, marcată de „rime ieftine şi neizbutitite, interpretare dusă pînă la vulgaritate” şi cere o „regie mai fină şi mai îndrăzneaţă a programelor de muzică uşoară”. Şi explică Baruţu Arghezi: „Cîntăreţele nu prea ştiu să armonizeze cu melodia pasul, mişcarea mîinilor, mimica figurii...”. În numărul următor, cronicarul recomandă emisiuni de televiziune de 5 minute cu „sfaturi asupra ţinutei frumoase vestimentare la femei şi bărbaţi, iniţiere în desen şi mînuirea aparatului de fotografiat, sfaturi cosmetice, activităţi de înfrumuseţare a interiorului”. La începuturile televiziunii şi mai ales ale cronicii tv, Baruţu Arghezi se dovedeşte a fi un pionier foarte exact şi plin de intuiţie. Cronica de televiziune nu va fi însă o rubrică durabilă în Gazeta literară.

(Luminiţa Marcu, „Literatură şi ideologie. Gazeta literară, 1954-1968”)

Pe Baruţu T. Arghezi îl reîntîlnim în numărul 18 [din 1963] al revistei, cu o cronică de televiziune. Este probabil unul dintre pionierii genului şi este surprinzător faptul că reuşeşte o cronică relaxată, dar argumentată, foarte precisă şi categorică, lipsită de inhibiţii şi de eufemisme. Rubrica se numeşte chiar „Micul ecran” şi vorbeşte în primul rînd despre muzica uşoară, marcată de „rime ieftine şi neizbutitite, interpretare dusă pînă la vulgaritate” şi cere o „regie mai fină şi mai îndrăzneaţă a programelor de muzică uşoară”. Şi explică Baruţu Arghezi: „Cîntăreţele nu prea ştiu să armonizeze cu melodia pasul, mişcarea mîinilor, mimica figurii...”.