Azi vreau să vorbesc despre un mod de a fi pe care îl întâlnim rar în politică. Îi spun eu, poate neinspirat, cuzism. Nu este vorba despre acel curent de dreapta naţionalistă promovat de A.C. Cuza ci despre ceea ce se spune că făcea domnitorul Alexandru Ioan Cuza atunci când circula incognito printre oameni. Că o fi adevărat, că o fi mit, nu contează, ştiţi povestea… „Cuza-Vodă obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând şi să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuşi cum trăiesc cei mulţi. Aşa, într-o zi, şi-a pus căciulă şi suman ţărănesc, a luat […]”.
Lui Emil Constantinescu îi plăcea să se legitimeze folosind imaginea lui Cuza. Dar în afară de o asemănare mai mult iluzorie, asocierea lui Constantinescu cu primul domnitor al României era mai mult mecanică. Singurul cuzist autentic pe care-l ştiu este Traian Băsescu. Dincolo de ce am văzut cu toţii la televizor când se ducea la Mărăcineni să vadă progresul construirii podului luat de ape la inundaţii, eu personal l-am văzut înainte de a fi preşedinte pe un mic şantier de vreo zece oameni, pe o stradă lăturalnică între Căderea Bastiliei şi Dorobanţi, interesându-se de ceea ce se lucra acolo. Era primar, era ora 1.00 noaptea şi nu am văzut picior de ziarist prin preajmă.
A te interesa de cum trăiesc oamenii, luând contact direct cu firul ierbii este un mod sănătos de a face politică. Dincolo de demagogie, dincolo de camere de filmat, dincolo de orice artificiu necesar campaniilor electorale, îi e util unui demnitar, unui ales să o mai ia câteodată şi la pas printre oameni. Nu pentru băi de mulţime, nu făcând bravade. Şi trebuie să facă asta mai ales dacă este primar, mai ales dacă are pe mâini administraţia locală. Şi aşa ajung la cel care mi-a inspirat aceste rânduri. Este vorba despre luptătorul de lupte greco-romane, pedelistul primar peste circumscripţia Elenei Udrea, Cristian Poteraş. @N_