Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ Satul în care e Crăciun 365 de zile pe an

Publicat in Adevarul, vineri 23 decembrie 2011 ·

Oamenii din Crăciun, raionul Cantemir, sunt mândri că trăiesc în singura localitate din Republica Moldova care poartă numele Sărbătorii Nașterii Domnului. Ţăranii se pregătesc pentru această zi un an întreg, mai ales că atunci e şi hramul satului. Nu contează câte sacrificii fac pentru asta.

Miercuri, când am fost în localitate, drumul de la Chişinău până la Cantemir era plin de noroi. O ceaţă lăptoasă puse stăpânire pe toată zona de Sud. Satul Crăciun însă părea parcă rupt dintr-o poveste. Acolo tocmai căzuse prima zăpadă. Toată lumea se bucura de neaua care s-a aşternut peste cătunul lor.

Crăciunenii sărbătoresc hramul de Crăciun fiindcă, spun ei, în acea zi a fost întemeiată localitatea lor. Oamenii povestesc că primele case au apărut aici prin anii 1900. Parascovia Radu, o femeie de 73 de ani, zice că istoria apariţiei cătunului o ştie de când era cât masa, de la bătrânii din sat. „În acele vremuri în familii erau mulţi copii. Şi, când unul dintre flăcăi se însura, trebuia să-şi întemeieze propria gospodărie. Un suflet în plus în casă era o mare povară. Într-un an mai multe familii tinere au primit locuri de casă în această zonă. Erau oameni din Cârpeşti, Lingura, Baimaclia. Băieţii au construit căsuţe mici, bordeie, şi s-au mutat aici de Crăciun", înşiruie povestea mătuşa Paşa. „Locul unde trăiau nu avea nume. Când plecau în alte părţi, erau întrebaţi de unde sunt şi nu ştiau ce să răspundă. Atunci primii locuitori s-au gândit să pună satului numele Crăciun, de la perioada anului când s-au mutat pe aceste locuri", adaugă bătrâna.

Unii cred însă că localitatea a fost numită în cinstea unui boier a cărui moşie se întindea pe aici. Cu toate acestea, în cătun nu este nicio persoană care ar purta acest nume. Cele mai răspândite sunt Dănălachi, Portariu, Voicu, Vişan şi Voinu.

PORCUL VASEA, GATA DE SACRIFICAT

Indiferent care o fi ad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 33 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°