Cea mai importantă discuţie a sfârşitului de an este reforma sistemului medical, dar modul cum a fost pus pe masă aduce mult mai multe întrebări decât răspunsuri la minusurile sistemului. Nu poţi să promovezi prin ordonanţă de urgenţă sau asumarea răspunderii o lege de sute de pagini care va schimba tot într-un sistem vital.
Cu atât mai mult cu cât reformele de până acum nu şi-au atins scopul, sunt încă sub semnul întrebării sau au fost aruncate pe piaţă atât de neprofesionist, încât au eşuat.
Reforma pensiilor, având ca principal obiectiv recalcularea pensiilor speciale, ar fi trebuit să aducă economii de 400-600 milioane de euro. Însă datele arată că dimpotrivă, cheltuielile cu pensiile speciale au crescut cu 21% în perioada 2010-2012, după cum a certificat şi Consiliul Fiscal.
Schimbarea sistemului de asistenţă socială, abia votată, nu se poate aplica eficient în lipsa legăturii dintre bazele de date de la Inspecţia Muncii, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi Inspecţia Socială.
Legislaţia salarizării unice nu a reuşit din 2009 până acum să facă din salariul preşedintelui cel mai mare salariu în stat şi să alinieze salariile din sistem astfel încât şoferul de la Ministerul Mediului să nu mai câştige de patru ori mai mult decât şoferul de la Muncă.
Legea Educaţiei, despre care se spune că ar fi foarte bună, nu a dat până acum un răspuns simplu părinţilor cu copii născuţi în 2006: unde vor face clasa pregătitoare - la şcoală sau la grădiniţă? Vor avea şcolile destule spaţii? Incertitudine.
În sănătate, acum doi ani tema principală era trecerea la autorităţile publice a spitalelor. Doar primăriile vor şti cel mai bine cum să administreze banii oamenilor, se spunea. Există această teză că aleşii locali ştiu mai bine ce trebuie făcut, inclusiv în sănătate. Este posibil teoretic, într-o ţară unde oamenii sunt implicaţI soc
