Ani de zile, m-am răfuit cu personajul Moş Crăciun. Individul, destul de dubios şi cu barbă albă şi cârlionţată, cunoscut de toată lumea, a fost creat, pentru revista Harper’s Weekly, în 1862, de Thomas Nast, un caricaturist american. Nast s-a inspirat dintr-un personaj german mitic, denumit “Pelznickel” (Nicolae cel Bărbos), care le dădea târcoale copiilor răi în timp ce aceştia dormeau. Ani de zile, m-am răfuit cu personajul Moş Crăciun. Individul, destul de dubios şi cu barbă albă şi cârlionţată, cunoscut de toată lumea, a fost creat, pentru revista Harper’s Weekly, în 1862, de Thomas Nast, un caricaturist american. Nast s-a inspirat dintr-un personaj german mitic, denumit “Pelznickel” (Nicolae cel Bărbos), care le dădea târcoale copiilor răi în timp ce aceştia dormeau.

Consumismul l-a transformat într-un personaj mitic, iar imaginea definitivă a Moşului a devenit

cunoscută odată cu reclama creată de Haddon Sundblum, pentru compania Coca-Cola, în anul

1931. Zic definitivă, pentru că, de-a lungul timpului, el a fost îmbrăcat în culori diverse, ca:

negru, verde sau albastru, având cizme largi, pantaloni în dungi sau vestă cu nasturi mari şi strălucitori, cu sau fără blăniţă de vulpe. Revolta mea era, zic eu, firească! O caricatură

sau un tip cu nasul roşu îi lua locul lui Hristos. Naşterea era acoperită mediatic de un produs

comercial. Zeci de ani, Vaticanul a luptat în zadar cu bradul, care, în genere, nu este un simbol

creştin. Până la urmă, Biserica Catolică a cedat. Pur şi simplu, a adoptat bradul şi

l-a creştinat. Cred că asta este singura soluţie. Nu e un compromis, ci un mijloc de supravieţuire în această lume, din ce în ce mai desacralizată.

Cum să te lupţi cu un brand aşa puternic? Nici nu mai contează că acest bărbos nu

este atât de bătrân pe cât se dă. Nu vine din Laponia sau de la Polul Nord, ci mai curân