Potrivit Metodologiei pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2012-2013, clasa pregătitoare poate funcţiona şi la grădiniţele care au învăţământ primar acreditat sau autorizat. În plus, în măsura în care există spaţii disponibile, \"clasa 0\" poate fi organizată şi în şcoli acreditate sau autorizate. Sursa: Razvan Valcaneantu
Potrivit aceleiaşi metodologii, liceele care au avut un procent de promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat 2011 vor proiecta pentru clasa a IX-a, zi, un plan de şcolarizare diminuat cu cel puţin o clasă.
Vor face excepţie însă unităţile de învăţământ liceal unice la nivel de localitate, precum şi unităţile de învăţământ de nivel liceal care au câte o clasă a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a.
Fără clasa a IX-a la seminariile teologice monahale
Metodologia mai precizează că în anul şcolar 2012-2013 nu se vor organiza clase a IX-a cu frecvenţă (zi/seral) în cadrul seminariilor teologice monahale, iar începând cu anul şcolar 2012-2013 la filiera vocaţională, profilul pedagogic, nu se vor face propuneri pentru clasa a IX-a calificarea profesională învăţători-educatoare.
"Începând cu anul şcolar 2012-2013, la filiera vocaţională, profilul pedagogic, se pot organiza clase pentru specializările: educator-puericultor, mediator şcolar, instructor de educaţie extraşcolară, bibliotecar studii medii, documentarist, pedagog şcolar", se arată în metodologie.