„Am legat mereu învăţătura de viaţă. Lecţiile nu le-am privit ca pe

nişte activităţi suficiente în ele însele. Cărţile nu folosesc la mare

lucru, dacă nu sunt parte din viaţă.”

Nicolae Manolescu,

„Poveşti pentru oameni mari”

Oare

cîţi dintre dascălii contemporani nouă şi-ar mai îngădui această

iluzie? Dincolo de progresul tehnologic, care ne pune la dispoziţie un

sistem informatizat şi ne livreaza cunoştinţe cantitativ, nu calitativ,

pe de o parte, şi de contextul socio-politic nesigur, în care trăim, pe

de altă parte, există şi o diferenţă între contextul european şi cel

românesc. Contrar previziunilor, poţi măcar încerca, ce-i drept

cu riscuri asumate, să ai cutezanţa de a pregăti elevi pentru viaţă şi

nu pentru şcoală sau lecţii.

Nu numai nevoia de contemplare a lumii,

dar şi setea clasică de cunoaştere, îţi pot veni în sprijin pentru a-ţi

ordona acţiunile cotidiene în funcţie de criterii etice.

Pentru a

depăşi frica de un viitor nesigur, un tînăr poate să-şi urmărească şi

să-şi urmeze dascălul, informîndu-se în cel mai autentic mod. Nu

întîmplător am amintit criteriile etice, valorile morale. Încă de la

primele cuvinte rostite de dl Dr. Michael Schwarzinger în discursul său

de la cea de a XX-a ediţie a Congresului Profesorilor de Germană din

România (28 octombrie - 30 octombrie 2011, Braşov), am ştiut că

excelenţa sa este nu atât un bun orator, dar în calitatea sa de fost

reprezentant la UE în Bruxelles şi un cunoscător al realităţii europene,

un interlocutor care nu se teme de noutate, de schimbare, dar are şi o

viziune limpede asupra multor domenii.

Întîlnirea simplă, dar

emoţionantă, care a avut loc la reşedinţa Ambasadei Austriei la

Bucureşti în pre