Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pârtiile din Suceava se vor deschide în prima zi de Crăciun

Publicat in Adevarul, vineri 23 decembrie 2011 ·

Stratul de zăpadă pe pârtiile din Suceava este de doar 10 cm. Administratorii pârtiilor au pus tunurile de zăpadă în funcțiune și așteaptă să ningă. Cel mai probabil pârtiile vor fi deschise peste două zile.

În judeţul Suceava sunt şase pârtii care pot fi folosite de amatorii de schi. Cea mai lungă pântie de schi din judeţ se află în municipiul Vatra Dornei care atrage anual mii de turişti. Pârtia „Dealul Negru“ are o lungime de 3.000 de metri şi este dotată cu telescaun şi două babyschiuri. Tot în Vatra Dornei se află alte două pârtii, „Parc“ şi „Veveriţa“. Pârtia „Parc“ are o lungime de 1.000 metri, are două teleschiuri şi un babyschi, în timp ce pârtia „Veveriţa“ are o lungime de 820 de metri.

Preţurile au rămas aceleaşi ca şi anul trecut, astfel la telescaun pentru o urcare biletul este de 10 lei în timp ce urcarea cu teleschiul costa 4 lei. Echipamentul de închiriat costă între 25 şi 45 de lei în funcţie de calitate şi de mărime. "Zăpada e mică, de doar 10 centimetri. Dacă va ninge, peste două zile e posibil să se se poată schia", ne-a spus Petre Ariciuc, șeful Salvamont Vatra Dornei.

Pârtia „Şoimul“ din Gura Humorului este o altă pârtie unde turiştii vor putea schia în această iarnă. Pârtia are o lungime de 1.462 metri lungime fiind una dintre cele mai dificile din ţară. Pârtia are o înclinare medie de aproximativ 20%, altitudinea maximă fiind de 756 metri. Aceasta este dotată cu cinci tunuri de zăpadă şi nocturnă. O urcare si o coborare cu telescaunul costa 10 lei, cei prezenţi putând beneficia de bonusuri la cartelele de reîncarcare dacă urcă de mai multe ori. Spre exemplu, o cartelă cu 6 urcări costă 50 de lei, una cu 9 urcări 65 de lei, în timp ce una cu 30 de urcări costă 150 lei.

"Momentan nu se schiază, dar estimăm că de Crăciun va fi funcțională pârtia, dacă va ninge așa cum s-a spus. Oricum tunurile de zăpadă au fost puse î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în municipiul Bucureşti / Maxime între 33 şi 37 de grade

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă caniculă în întreaga ţară, pe parcursul zilei de miercuri, în municipiul Bucureşti şi 16 judeţe fiind cod portocaliu. Maximele se vor siatua între 33 şi 37 de grade. ANM a emis o avertizare Cod galben privind val de căldură, cani

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 9 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 12 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 13 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 7 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

UEFA Euro 2024: Portugalia câștigă in extremis confruntarea cu Cehia, scor 2-1 / Programul meciurilor de miercuri

G4Media acum 22 minute
Portugalia a câștigelat împotriva Cehiei printr-un gol marcat în minutul 90+2. Această victorie pune capăt primei etape din faza grupelor. Prima repriză a fost dominată de Portugalia, care a atacat constant, dar tabela a rămas neschimbată până la pa

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°