Telegondola care leagă staţiunea prahoveană Sinaia de Cota 1.400 din Masivul Bucegi a fost repusă, vineri, în funcţiune, după ce a fost oprită timp de peste şapte luni.
Instalaţia pe cablu care fusese oprită în luna mai a anului curent din cauza unei avarii la unul dintre stâlpii de susţinere. Stâlpul care era afectat de o alunecare de teren a fost mutat cu zece metri de către constructorul Dunărea SA şi producătorul Doppelmayr şi acuză reprezentanţii Dunărea SA, cu care primăria se află în proces, de faptul că au refuzat să pună la dispoziţia autorităţii locale documentele care atestau faptul că problema a fost rezolvată. Actele doveditoare au fost obţinute totuşi de la producător, astfel că autorizaţia ISCIR a putut fi eliberată.
Telegondola care leagă staţiunea Sinaia de Cota 1400 este oprită din luna mai a anului în curs, aceasta nemaifiind autorizată ISCIR ca urmare a unor probleme apărute la unul dintre pilonii care susţin instalaţia. Potrivit primarului staţiunii de pe Valea Prahovei demersurile pentru mutarea stâlpului au fost începute abia în luna septembrie, deşi situaţia fusese adusă la cunoştinţa constructorului cu mult timp în urmă. În acest moment, Primăria Sinaia se află în proces cu Dunărea SA, aceasta din urmă proprietara instalaţiei după ce autorităţile locale au întârzia cu plata unei rate din contractul de leasing.
Până la urmă, telegondola a fost plătită integral, iar Primăria Sinaia a solicitat societăţii de leasing trecerea instalaţiei în proprietatea sa. Pierderile înregistrate ca urmare a sistării activităţii telegondolei se ridică la peste 1,5 milioane lei, acestora adăugându-li-se şi cele de imagine. Valoarea totală a instalaţiei de transport pe cablu este de 7,7 milioane de euro, dintre care 2,3 milioane de euro au provenit de la bugetul de stat, transmite Agerpres.
Telegondola care leagă staţiunea prahoveană Sin