Dacă privim cu atenţie, vedem că lumea se împarte între foşti şi actuali marginali. Între ei au loc mai toate marile şi micile conflicte ale istoriei şi vieţii; ba am putea spune că însăşi evoluţia biologică depinde de aceste conflicte.

Mai întîi să notăm că, de regulă, marginalitatea este relativă şi are grade: eşti întotdeauna mai mult sau mai puţin marginal. Locuitorul Bucureştilor este central în raport cu provincialul, dar provincial în raport cu cel care locuieşte la Paris sau Londra. Cel care are un automobil de ocazie este central în raport cu cel care nu are deloc automobil, dar marginal în raport cu cel care are un automobil la mîna întîi; dar şi acesta apare marginal, dacă automobilul lui e unul banal şi nu un model sport sau luxos. Însă chiar şi acesta se simte marginal în raport cu cel care îşi permite un helicopter sau un avion personal. În structurile ierarhizate, cel aflat la baza ierarhiei se consideră totuşi mai aproape de centru decît cel care e în afară; totuşi chiar cel aflat în vîrful ierarhiei simte adesea o relativă marginalitate a poziţiei sale în raport cu aceea a altor rivali, conducători ai unor organizaţii mai mari şi mai puternice.

Acest relativ al marginalităţii îi împarte pe actualii marginali în două mari categorii: cei care îi văd mai cu seamă pe cei mai marginali decît ei şi cei care îi văd mai ales pe cei mai centrali decît ei. Diferenţa stă, aşadar, în direcţia în care privim ierarhiile; „în jos”, sau „în sus”. De aceea, nimeni nu e „sărac” sau „bogat” în mod absolut, ci numai prin comparaţie, iar modul în care ei sau alţii vor face comparaţia nu are nimic obiectiv şi definitiv. Primii dintre cei evocaţi mai sus tind să se mulţumească cu poziţia lor; sunt partizanii stabilităţii şi ai ierarhiei constituite. Aceştia sunt marginalii „mulţumiţi”. Evident, lucrurile se pot schimba, dacă se întîmplă să fie „declasaţi”