Anul 2012 se anunţă deja ca un an apocaliptic şi fără a mai recurge la fricile milenariste relansate cu ajutorul mitului mayaş al sfârşitului lumii. Oricum, pentru că o etapă din istoria lumii s-a încheiat, iar viitorul este pe cât de imprevizibil, pe atât de înfricoşător, fricile prind. În aceste condiţii anul 2012 se va afla în România sub dublul impact a două tendinţe negative: contextul economic european şi internaţional, pe de o parte, şi accentuarea neoautoritarismului postdemocratic intern pe de altă parte.

În condiţiile crizei sistemice globale - începu-tă acum cinci ani ca o criza a ali-mentaţiei în zonele sărace ale lumii, pentru a evolua apoi spre o criză generală a resurselor, urmată în 2008 de criza financiară şi intrată în 2011 în faza politică cu tendinţe antidemocratice - evoluţia politică a României nu poate fi contrastantă. Nu democraţia, ci atacul direct sau indirect împotriva acesteia va domina anul ce vine.

După ce anul 2011 a consacrat un stil politic bazat pe lipsă programatică a oricărei deschideri către orice formă de dialog, după ce democraţia consensuală a fost înlocuită cu un majoritarism mecanic, viaţa politică românească, şi aşa violentă, a atins un grad de tensiune care aminteşte de începutul anilor '90. „Brutalitatea" politicilor de austeritate, imposibil de imaginat în ţări democratice precum Germania sau Franţa, l-a şocat, de altfel, şi pe directorul general al Erste Bank, Andreas Treichl. Căci, atacul sistematic împotriva „satului social", prezentat de preşedintele României - în contradicţie cu prevederile articolului 1 al Constituţiei ce definesc România ca stat social, dar şi ale articolului 80, alineatul 2, care stipu-lează că şeful statului „veghează la respectarea" legii fundamentale - ca principala problemă a societăţii contemporane afectează calitatea democraţiei.

În 2012 toate tensiunile acumulate în anii