Trai neneacă pentru interlopul Costică Buricea. În timp ce alţi interlopi din Brăila par să fi ajuns la fundul sacului, ajungând să bage la benzinărie doar 3 litri de combustibili, cât să le ajungă de-o tură pe Călăraşi, Buricea s-a aranjat destul de bine în Spania, unde nu duce grija zilei de mâine.
Are unde să stea, are ce mânca, acces la sala de forţă şi o grămadă de camarazi. E drept că nu prea găseşti femei acolo unde s-a stabilit Buricea, dar, hei, atâta vreme cât el are două mâini nu trebui să aibă motiv să se plângă. Sau poate că, odată cu înaintarea în vârstă, Buricea mai taie din pretenţii, şi acceptă şi compania femeilor cu păr pe picioare, fără ţâţe şi cu voce de bariton. Sau, la o adică, dacă are ceva de comentat, Buricea poate să joace el rolul unei femei fatale, să le arate celorlalţi cum trebuie interpretată o partitură, astfel încât să fie cât mai credibil în pielea unei mici târfuliţe.
Bă, dar ce răi ne-am făcut acum, de sărbători. Adică a căzut şi Buricea la puşcărie un pic (nu mult, doar vreo 18 ani în Spania) şi pac, imediat ne-am apucat să facem mişto de viaţa lui de dincolo de gratii. Dar chiar nu am vrut să fim răutăcioşi. Pur şi simplu ne-am ghidat după zicala aia care îi îndeamnă pe români să facă haz de necaz. Or, dacă nici Costică Buricea nu mai este acum în necaz... Mai ales că, ia uite ce citim noi prin ziare, Buricea a fost condamnat zilele trecute şi în Brăila la o pedeapsă de 4 ani şi trei luni de închisoare, pentru ultraj, în scandalul de la Palatul de Justiţie, din 2006. Bre, ce mai contează 4 ani de carceră, după ce ai bifat (sau urmează să bifezi) 18 ani de puşcărie în Spania? Acum nu că vreau să fac caterincă de situaţia lui Buricea, dar vă întreb pe voi, poate ştiţi legile comunitare europene mai bine decât mine: după 18 ani de stat în Spania, un cetăţean român are dreptul să solicite şi să primească cetăţ
