Anul acesta s-au împlinit 90 de ani de la naşterea unuia din cei mai originali critici literari din secolul XX, Ion Negoiţescu, dar aniversarea a trecut neobservată.

În 1991 apărea la editura Minerva volumul I (1800-1945) al „Istoriei literaturii române" de Ion Negoiţescu. „Această lucrare este o operă de exil", preciza autorul într-o prefaţă din care aflăm că ar fi trebuit să urmeze şi un al doilea volum, consacrat contemporanilor, cu „o secţiune finală asupra literaturii noastre vechi". N-a fost să fie. Ion Negoiţescu a murit în 1993, înainte de a-şi duce la capăt proiectul.

La 10 august 2011 s-au împlinit 90 de ani de la naşterea lui, aniversare trecută cu vederea, ca atâtea altele. Ion Negoiţescu a fost unul din cei mai originali critici literari din secolul XX. Uitarea de care are parte astăzi e absolut nemeritată. „Istoria" nu este opera lui cea mai bună, dar este prima de acest fel apărută după 1989 şi tot prima necenzurată.

Istorie şi cenzură

Negoiţescu avusese de-a face cu cenzura. Eseul despre Eminescu, scris în 1953, nu putuse fi tipărit decât în 1968. O schiţă de istorie a literaturii contemporane, publicată în „Tribuna" clujeană la mijlocul deceniului şapte, stârnise o adevărată furtună din cauza unei selecţii considerate subiective, ceea ce nu era de acceptat pe vremea aceea. „Istoria" din 1991 e mult mai cuminte sub acest aspect, până la un punct chiar eclectică. Dar asta nu-i ştirbeşte din merite. Iar cel mai important constă în perspectiva estetică. După modelul, mărturisit în aceeaşi prefaţă, al „Istoriei literaturii române contemporane" din 1937 a lui E. Lovinescu. Există şi o altă asemănare importantă între cele două şi anume concizia. Sunt ceea ce am putea numi, cu un termen rar folosit astăzi, compendii, cu precizarea că nu sunt didactice.

Spre deosebire de compendiul lui G. Călinescu din 1945 ca şi de „Istoria" lov