Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful DDB South Eastern Europe va coordona zece pieţe de la Bucureşti

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 23 decembrie 2011 ·

Christos Papapolyzos, preşedintele grupului de publicitate DDB South Eastern Europe, care are în România clienţi precum Porsche sau Unilever, a decis să îşi mute sediul din Atena la Bucureşti, de unde va coordona activitatea agenţiei pe zece pieţe.

"Există mai multe motive pentru care am luat această decizie, iar printre acestea se numără faptul că în criză trebuie să aloci resurse unde e nevoie, că sistemul fiscal e mai avantajos în România decât în Grecia, că am o relaţie personală cu România şi că ţara asta ştie cum să atragă un antreprenor."

El explică apoi faptul că în Grecia impozitele pe care el le plăteşte pe venit către stat ajung la 55% din salariu.

"Eu muncesc şi ei iau banii", spune grecul. Mai mult, statul elen este un mediu ostil pentru antreprenori, pe care nu reuşeşte să îi atragă cu nimic, după cum apreciază Christos Papapolyzos.

Atunci când vine vorba de România el spune că "mediul economic este mai stabil decât în Grecia, iar ţara este de două ori mai mare decât Grecia. Va veni o zi când mărimea unei ţări va da potenţialul ei economic. Mai mult, salariile sunt încă mici, deci businessul poate fi profitabil".

Papapolyzos are însă şi o legătură personală cu România, străbunicul său venind aici în anii 1800 pentru a înfiinţa maternitatea Polizu.

În ceea ce priveşte piaţa locală de publicitate, evaluată la circa 300 de milioane de euro, potrivit lui Papapolyzos, el spune că are potenţial să crească până la 1,2 mld. euro.

Businessul DDB în România a fost pe pierderi în acest an, de circa 200.000 de euro la un business de 700.000 de euro. Papapolyzos, cu o experienţă de 25 de ani în domeniu, adaugă faptul că 2011 a fost un an dificil în care businessul a scăzut ca urmare a pierderii contului McDonald's şi a scăderii pieţei în ansamblu.

Printre clienţii DDB în România se numără Porsche, Unilever, Algida, Henkel

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 8 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 9 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 4 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 6 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 9 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°