Marii artisti ai lumii trebuie si ei sa traiasca si ma bucur ca ne-au transmis, chiar asa, ascunzind profanului adevaratul mesaj, o subtilitate din care sa percepem si putin adevar despre aceste personaje. Imi amintesc, fara nici o placere, ca prin 1996, doi redutabili oameni de cultura, extrem de acizi in consideratiile lor critice, de altfel juste, au inceput sa apara in niste reclame la televizor. Oamenii acestia puteau fi considerati ca etalon in tot comportamentul lor si maimutareala (asa mi se parea mie) din aceste reclame ii punea intr-o postura jenanta, mai ales pentru toti cei care ii cunosteau. Ca erau autoritati ale culturii si ca aveau o mare influenta in acest domeniu, nu incape nici o indoiala. Aciditatea lor, uneori exagerata, era binevenita intr-o lume romaneasca supusa la o degradare morala accelerata dupa '89. Aparitia reclamei incriminate de subsemnatul a fost de scurta durata si cred ca s-a datorat si vehementei cu care am condamnat-o noi, cei care ii admiram pe acesti stilpi, aceasta osatura, fragila totusi, pe care speram ca se va dezvolta o societate acceptabila. Disparitia celor doi din reclame a trezit speranta ca banul nu poate face chiar orice din oricine. Accept ca pictorii, sculptorii sa faca „imortalizari" ale unor oameni bogati, care platesc regeste. In fond, acesti maestri pot face si dintr-un car cu boi o opera de mare valoare artistica. De ce sa ne deranjeze ca a „imortalizat" un om bogat, un om care poate usura putin viata artistului? Marii artisti ai lumii trebuie si ei sa traiasca si ma bucur ca ne-au transmis, chiar asa, ascunzind profanului adevaratul mesaj, o subtilitate din care sa percepem si putin adevar despre aceste personaje. Imi amintesc de un telefon primit cu citiva ani in urma: - Domnule primar, chiar vreti ca portretele marilor primari ai Iasului sa fie facute de Dan Hatmanu? - Da. Personal il consider un pictor fara