În această iarnă, Silviu Bălace şi-a încheiat contractul cu FC Vaslui, club de care a declarat sus şi tare că se bucură că scapă.
Fundaşul de 33 de ani s-a arătat dezamăgit de toată perioada petrecută sub comanda lui Adrian Porumboiu, alături de care, mai spune el, a trăit momente extrem de dificile.
„Imaginea domnului Porumboiu vine şi de la echipa pe care o conduce. Aşa sînt patronii, dacă ei cred că bagă nişte bani în fotbal, înseamnă că noi sîntem nişte sclavi şi pînă la urmă toată lumea pe spatele jucătorilor are câştig de cauză. În România, mai ales la mine la echipă, nu m-a remarcat nimeni niciodată. Şi cum m-a remarcat un antrenor străin, atunci am primit şi eu cîteva laude. Pentru mine e chiar un lucru bun că n-am mai rămas acolo pentru că mi-a fost foarte greu, a fost o perioadă foarte grea. Destul am fost stresat acolo. La Vaslui n-a mai venit Moşu' de mult. Cam greu, drumul e anevoios, zăpada foarte mare...", a spus Silviu Bălace pentru GSP TV.
Reacţie dură a oficialilor vasluieni
Imediat, oficialii clubului galben-verde au reacţionat dur, prin vocea preşedintelui CA, Ciprian Damian.
„Nu înţelegem atitudinea lui Bălace şi, dacă spune că este extrem de fericit că a terminat cu Vaslui, să nu uite că el a propus prelungirea contractului pe încă doi ani, fiind refuzat. Clubul i-a propus prelungirea pe şase luni a contractului, cu drept de prelungire pe încă un an. Acum vine şi vorbeşte urât de Vaslui, să-i fie de bine. Aşa caracter, aşa jucător. În ce priveşte pe Moş Crăciun, el vine doar la cei care sunt meritorii, nu la cei care rup băncile de rezervă", a declarat Damian.