Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Moş Crăciun a colindat 'Maxima'! Foştii mari fotbalişti ai Craiovei au petrecut la un restaurant din Bănie

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 24 decembrie 2011 ·

Universitatea nu mai există în acest moment, dar ea continuă să trăiască prin intermediul celor mai mari fotbalişti ai ei. A devenit deja o obişnuinţă ca foştii componenţi ai Craiovei Maxima să se întâlnească, lucru care s-a întâmplat şi înaintea acestui Crăciun. La invitaţia lui Ilie Balaci, foştii mari fotbalişti s-au întâlnit la un restaurant din Bănie. Au fost prezenţi Balaci, Cârţu, Lung, Ungureanu, Negrilă, Geolgău, Cioroianu, Tilihoi, Beldeanu, Donose, Bica, alţi foşti fotbalişti celebri ai Ştiinţei, ca Luţu, Cristescu sau Mohora, dar şi prieteni ai acestora. Invitatul de onoare al petrecerii a fost însă Corneliu Andrei Stroe, preşedintele Maximei, acesta fiind întâmpinat cu aplauze, pe acordurile imnului Universităţii. "Craiova n-a murit. Maxima trăieşte şi după fotbal. Ne vedem foarte des, pentru că suntem prieteni şi ne face plăcere. Asta cred că a fost marea noastră valoare, prietenia. Nu se mai întâlneşte nimeni ca noi şi după atâţia ani, poate sunt subiectiv, dar cred că de asta am fost cea mai valoroasă echipă din fotbalul românesc, am fost în primul rând prieteni. Un simplu telefon e de ajuns şi ne adunăm, cu excepţia celor care sunt plecaţi prin străinătate", a declarat Ilie Balaci.

Surpriză muzicală

Surpriza petrecerii a reprezentat-o un mini-concert susţinut de o trupă de şase muzicieni îmbrăcaţi în costumul lui Moş Crăciun. Aceştia au interpretat colinde, acompaniaţi de foştii mari fotbalişti ai Craiovei.

Tort de la Cârţu

Tortul petrecerii a fost adus de Sorin Cârţu. Special creat pentru eveniment, la cofetăria fiicei sale, tortul avea forma unui teren de fotbal, iar pe lateral era inscripţionat mesajul "La mulţi Ani, Craiova Maxima". "A venit Sorin cu tortul, probabil i l-a făcut cadou fiica lui, că doar e proprietară de cofetărie", a glumit Balaci.

Universitatea nu mai exi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 23 minute
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum 41 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 2 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Profesor de matematică, arestat preventiv sub acuzaţia de agresiune sexuală/ Ar fi abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, el fiind acuzat că a abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita. Profesoru

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum 2 ore
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Germania poartă discuţii pentru a cumpăra rachete Patriot pentru Ucraina, după ce SUA au oprit livrările

News.ro acum o ora
Germania este în discuţii pentru a cumpăra sisteme de apărare aeriană Patriot pentru Ucraina, pentru a o ajuta să contracareze unele dintre cele mai puternice atacuri ruseşti de la începutul războiului în 2022, a declarat vineri un purtător de cuvân

Un instigator din Sectorul 6 chema românii la revoluție, în perioada alegerilor. Procurorii l-au trimis în judecată

Gandul acum o ora
Un bărbat din Sectorul 6 a postat pe TikTok mai multe filme în care chema românii la revoluție. Evenimentele s-au petrecut în perioada alegerilor. Omul s-a ales cu dosar penal și vineri a fost trimis în judecată pentru instigare publică în formă con

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°