Spiritul luminos al lui Vaclav Havel pare sa fi facut un ultim dar Romaniei inainte de desprindrea finala, inspirand un rar moment de normalitate.
Nimic mai normal decat gestul presedintelui Traian Basescu de a-l invita pe fostul presedinte Emil Constantinescu sa-l insoteasca in aeronava prezidentiala catre Praga, acolo unde amandoi urmau sa participe la funeraliile ilustrului disparut. Si nimic mai normal decat raspunsul afirmativ al lui Emil Constantinescu.
Nimic mai normal si nimic mai neasteptat in acesta tara grav bolnava de nevroza. Deci se poate ca doi succesori in functie, cea mai inalta functie, doi adversari politici sa comunice, sa-si arate respect reciproc, sa se prezinte solidari in fata unui eveniment international major. Aceiasi doi oameni care si-au aruncat cuvinte si acuzatii grele, care nu au reusit intr-o vreme nici macar sa-si dea mana de ziua nationala, au reusit sa faca impreuna un drum de vreo doua ore, discutand probabil, daca nu cordial, cel putin civilizat.
Asistand la spectacolul dezgustator al politicii romanesti in care respectul institutional nu exista nici macar la nivel de notiune, in care fosti si actuali titulari de inalte demnitati gasesc o placere inexplicabila in insulta si dispret, imi aminteam cu invidie cum in SUA, spre exemplu, putem vedea trei presedinti umar la umar, chiar daca apartin unor partide diferite, chiar daca s-au confruntat in alegeri aspre.
Am fost impresionat afland ca presedintele Barack Obama nu a facut public anuntul anihilarii lui Osama bin Laden pana cand nu i-a comunicat personal vestea lui George Bush jr. Un detaliu, veti spune, dar un detaliu care spune totul despre un nivel de civilizatie politica.
Invitatia lui Traian Basescu si acceptul lui Emil Constantinescu fac parte din aceeasi categorie de gesturi mici cu semnificatii imense. Vor fi mult