În dosar se află declaraţia Monicăi care susţine că Dinu a racolat-o prin înşelăciune, cunoscându-l în vara anului 2003 când i-a promis că îi găseşte o slujbă. Aceasta susţine că a fost indusă în eroare de către proxenet.
"Partea vătămată Gabor Monica a dat declaraţii în dosarul 391/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, din care rezultă următoarele că la vârsta de 16 ani, a fost recrutată prin înşelăciune în vara anului 2003 de către inculpatul Damaschin Dan Constantin, pe care l-a cunoscut sub numele de Dinu Damaschin, şi care i-a promis că îi găseşte o slujbă şi sub contextul acestei promisiuni şi-a asigurat controlul asupra ei prin găzduirea la locuinţa proprie, obţinând acceptul familial prin diferite motivări neadevărate, privind perspectiva unei slujbe pe litoral şi că în acest context prin ulterioare constrângeri cu violenţă fizică şi psihică a încercat să o plaseze către diferiţi clienţi influenţi, cât şi din lumea interlopă a Bacăului şi Bucureşti, şi că circumstanţele de victimizare au fost construite împreună cu acoliţi ai săi, indicând pe numiţii Hasan Ovidiu, Radu Duţă, Cristi Tănase, cel din urmă reuşind să o abuzeze sexual, indicând şi aspectul că urmare acestor circumstanţe consumate Damaschin Constantin a obţinut suma de 200 dolari", se arată în propunerea de arestare a lui Dinu Damaschin.
"Tatăl adoptiv" al Monicăi Gabor a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), el ameninţând că se sinucide şi declarând că este nevinovat.
Potrivit DIICOT, Dan Constantin Damaschin (55 de ani), lider al grupării, împreună cu Eugen Mihai Mereuţă (40 de ani) şi Claudiu Ciucă (35 de ani), "au recrutat prin înşelăciune, ameninţare şi violenţă, mai multe părţi vătămate, unele minore în scopul exploatării sexuale a acestora prin obligarea la practicarea prostitu