Atunci nu stiam exact ce traiam, acum stiu: traiam, amestecate, mai multe sentimente de frustratie - cel al despartirii de identitatea incipienta, al pierderii inocentei, al respingerii din corpul social care, pina atunci, ne ocrotea si ne dadea incredere. Identitatea, care ne defineste si ne situeaza intre ceilalti, se construieste inca din copilarie, prin articulari la contextul social (oameni, locuri, obiceiuri, situatii). O intimplare decisiva se poate transforma in amanunt biografic semnificativ si ne poate urmari intreaga viata. Un succes, in copilarie, face sa se instaleze stima de sine, iar un esec ne intuneca traseul vietii pe mult timp, uneori pentru totdeauna. Pastram, in memoria afectiva, imagini care ne-au coplesit cindva, le purtam cu noi si le actualizam atunci cind nici nu ne asteptam. Adesea nu rationalizam faptele, ele ne cuprind si ne domina afectiv. In ajun de Craciun imi amintesc, totdeauna, un fragment trist din copilarie, o secventa care mi-a colorat in amar inceputul vietii mele sociale. Se spune ca numai in copilarie, atunci cind nu avem trecut care sa ne apese, cind amintirile sint sarace si difuze, traim plenar evenimentele, traim in prezent. Mai tirziu, dupa ce traversam perioade dificile si incercam experiente dureroase, orice intimplare e traita intr-un dublu registru: cel al implicarii, al participarii aici si acum si cel al reflexiei si evaluarii, al metanalizei. Nu ne putem, cu alte cuvinte, detasa de nevoia de a examina, concomitent cu faptele, ecoul acestora. Aceasta aptitudine social-cognitiva apare, de obicei, mai tirziu, spre adolescenta. Dar experientele sociale traumatizante accelereaza aparitia fenomenului, chiar in copilarie. Era pe la inceputul anilor cincizeci, atunci cind lupta de clasa desfigurase societatea romaneasca si luase forme adesea absurde, alienante, uneori dementiale; invidiile si razbunarile abjecte, imbracate