Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controverse: Doi prieteni apropiaţi nu au participat la înmormântarea lui Vaclav Havel

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 decembrie 2011 ·

În contextul în care cehii şi numeroşi lideri mondiali şi-au luat vineri un ultim şi emoţionant rămas-bun de la fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, ceremonia funerară publică de la Praga a fost marcată de absenţele câtorva prieteni apropiaţi ai acestuia, scrie CNN.

Dintre aceştia, fostul disident şi prieten al lui Havel Petr Uhl a refuzat să vină la ceremonie, motivând că Havel nu era un bun creştin şi că niciun alt preşedinte al Cehoslovaciei nu a mai beneficiat de o astfel de ceremonie publică. La rândul său, fostul consilier politic Jiri Pehe a declarat pentru CNN că nu este sigur nici că Havel a fost botezat.

Mai mult, înainte de ceremonie, Pehe l-a catalogat pe defunctul preşedinte ca fiind „un politician care nu a fost un politician, catapultat în politică de istorie".

Soţia lui Havel, Dagmar, membri ai familiei şi lideri din zeci de ţări s-au adunat vineri la impunătoarea catedrală Sfântul Vitus, ce tronează asupra capitalei Praga. Secretarul de stat american Hillary Clinton, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi premierul britanic David Cameron s-au numărat printre cele circa 1.000 de persoane îndurerate care şi-au plecat capul în faţa coşciugului acoperit cu drapelul ceh. Ceremonia sa funerară publică este prima de acest fel organizată în Republica Cehă de la independenţă.

La finalul evenimentului, sicriul lui Havel a fost transportat la crematoriul Strasnice unde a avut loc o ceremonie funerară privată doar cu membrii familiei. Urna cu cenuşa lui Havel a fost apoi îngropată în cripta familiei sale de la cimitirul Vinohrady, alături de prima sa soţie, Olga, care a murit în 1996.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, cu o voce puternică în lume

HotNews acum 9 minute
Candidatul PSD la preşedinţie, premierul Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii s

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 33 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 59 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 37 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°