Sute de oameni s-au adunat încă de la primele ore ale dimineţii în faţa casei omului de afaceri Gigi Becali, în speranţa că vor obţine bani cu ocazia sărbătorilor. Doar o parte din mulţimea adunată în Pipera era formată din colindători, după cum a spus şi Gigi Becali.
Finanţatorul stelist nu a avut răbdare să îi cânte fiecare, dar le-a dat colindătorilor peste 800 de milioane de lei vechi.
"Au venit şi cântă de la 6 dimineaţa. Doar 10% sunt colindători, restul vin să ia un ban. La cât sunt de săraci nu le mai vine nici să cânte", a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali a declarat, la final, că are o singură dorinţă de Crăciun: "Să ia Steaua titlul! De obicei nu îmi doresc asta la o asemenea sărbătoare, însă anul acesta chiar asta e tot ce îmi doresc. Să devenim campioni", a spus el.
Becali a ieşit în faţa porţii să vorbească cu cei veniţi, moment în care aceştia au început să se îmbulzească, încercând să ajungă la omul de afaceri. Gigi Becali s-a refugiat în curtea casei sale, unde până la urmă le-a permis accesul şi oamenilor.
Mulţimea pestriţă s-a călcat în picioare, cei zece bodyguarzi ai lui Becali abia făcând faţă situaţiei. Poliţia Ilfov a trimis mai multe echipaje acasă la omul de afaceri.
Într-un final, Becali a ieşit în faţa curţii pentru a le da bani celor adunaţi.
Sute de oameni s-au adunat încă de la primele ore ale dimineţii în faţa casei omului de afaceri Gigi Becali, în speranţa că vor obţine bani cu ocazia sărbătorilor. Doar o parte din mulţimea adunată în Pipera era formată din colindători, după cum a spus şi Gigi Becali.
Finanţatorul stelist nu a avut răbdare să îi cânte fiecare, dar le-a dat colindătorilor peste 800 de milioane de lei vechi.
"Au venit şi cântă de la 6 dimineaţa. Doar 10% sunt colindători, restul vin să ia un ban