Sunt cateva zile pe an in care uitam, cel putin pentru cateva clipe, de grijile si luptele care altfel ne ocupa tot timpul. Pastele, Craciunul si Anul Nou. Ritualic, sunt perioade in care si media in intregul ei intra intr-o micro-era de pace si liniste, arborand o schimbare la fata bizara si cat se poate de ipocrita, in fond. Sa nu mai fim totusi mai catolici decat Papa, e bine si asa.
Sunt zilele cand dragostea si pacea, linistea si prietenia sunt bagate pe gat in exces, oriunde se intampla sa iti indrepti atentia, excesul find, dupa cate se pare, trasatura fundamentala a perioadei, indiferent despre ce vorbim. De la bautura, mancare si distractii pana la propovaduirea iubirii si pacii universale. Ipocrizia este poate cel mai natural fenomen al omului, fiind trasatura cea mai adanc ascunsa in structura sa - dar nici asta nu e cea mai grava hiba a omului.
Perioade precum acestea sunt, totusi, perfecte pentru ca in linistea lor se pot face auzite cateva intrebari fundamentale ale omului despre om. Ele pot fi rostite zi di zi, dar poate ca acum avem disponibilitatea sa le si auzim, sa le lasam sa treaca dincolo de zidul impenetrabil al furiei si fugii zilnice. Criza. In general, crize au existat aproape tot timpul, insa actuala criza economica globala se distinge de toate celelalte prin amploare si magnitudinea pe care le infatiseaza.
Frica de colapsul iminent al ordinii lumii, asa cum o stim cu totii, ingheata sangele fiecarui guvern din lume. Iar spaima este cu atat mai mare cu cat fiecare in parte stie ca nu stie ce trebuie sa faca pentru a iesi cu bine de aici. In acelasi timp, stim cu totii de cat de putin avem nevoie pentru a supravietui - scopul ultim al oricarei fiinte vii. La fel de bine stiu si guvernantii de oriunde, cum perfect stie si locuitorul din ultimul catun al Siberiei.
Doar ca, parca in ciuda acestui
