Ficiorii tropăie, râd sănătos şi-şi dreg glasul c-un început de cântec. Se sfătuiesc ce-or să spuie când vor bate la uşa ăluia pe care l-au ales să fie gazdă obiceiului ajuns până la ei din bătrâni.

„Butea feciorilor din Cut” e deodată cu Moş Vreme, cred cei de pe-aici, şi obiceiul se trece de la o ceată de flăcăi la alta, dintr-un an în altul. Că obiceiu-i viu şi azi oleacă de „vină” are şi părintele Adrian Nistor. El i-a strâns pe toţi, tineri şi bătrâni, pe lângă casa parohială şi-a-ntemeiat un ansamblu folcloric cu care au obţinut deja primele premii. A făcut părintele şi muzeu, în vechiul coanac din Cut, dar despre asta vă voi vorbi eu mai multe altădată

Ei, dar nu-i rost de istorii, că, iată, am şi ajuns. Unde? Cum unde? Acasă la tetea Tiberiu, gazda de anul trecut al „Butei” şi, dac-o vrea, o fi poate şi gazda de anul ăsta.

„Bună sara!”. „Bună sara, măi ficiori! Da’ cu ce treabă pe la ograda noastră?” „Noi, ficiorii din sat, care încă nu ne-am dus în armată, am zis că şi anul ăsta să nu lăsăm să se strice tradiţia cu butea ficiorilor. Ştiţi că, de câţiva ani, la noi în sat s-o reluat tradiţia. Şi nouă ne-o plăcut anu’ trecut de dumitale că ai fost gazdă faină, dumitale cu lelea Ana. V-am ruga, dac-aţi vrea, tetea Tiberiu, să ne fiţi şi anul ăsta gazdă.” „Sigur, cum să nu! Bucuros!” „Mulţămim fain!”

Moş Tiberiu îi cercetează pe tineri: „Da’, bă ficiori, văd că sunteţi frumoşi şi arătoşi. Eu vă întreb dacă v-aţi rânduit, că va trebui să vă alegeţi un ghirău, un crâşmar mare, un crâşmar mic. No, v-aţi gândit voi la ghirău? Cam pe cine aţi vrea voi? Dar să fie un fecior aşa, destoinic, să nu vă facă de ruşine”. „No, bă ficiori, cum am zis alaltă-sără, îl punem pe ăl al lu’ Didi pe post de ghirău?” „Îl punem!”, răspund toţi într-un glas. „No, bade, toţi am decis să-l punem ghirău pe ăl al lu Didi, că e fecior fain, e cu carte şi are şi voc