Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pârtiile din Poiana Brașov și Predeal, luate cu asalt de turisti

Publicat in News Brasov, duminică 25 decembrie 2011 ·

Sute de turişti s-au adunat, vineri şi sâmbătă, pe pârtiile din staţiunile Predeal şi Poiana Braşov, unde stratul de zăpadă măsoară peste 35 de centimetri, fiind puse în funcţiune şi tunurile de zăpadă, iar gradul de ocupare în pensiuni şi hoteluri este de aproximativ 70 la sută.

Potrivit reprezentanţilor Salvamont, în Predeal şi în Poiana Braşov zăpada este foarte bună pentru schi, stratul de zăpadă depăşind 35 de centimetri, fiind puse în funcţiune şi tunurile de zăpadă pe pârtiile principale, transmite corespondentul Mediafax,

În ceea ce priveşte gradul de ocupare în pensiuni şi hoteluri, aproximativ 70 la sută din locuri au fost deja ocupate pentru sărbătorile de Crăciun, însă hotelierii se aşteaptă ca de Revelion gradul de ocupare să depăşească 80-85 la sută.

În cursul zilelor de vineri şi sâmbătă, când au început să vină turiştii care şi-au făcut rezervări în cele două staţiuni, pe pârtii au ajuns câteva sute de turişti, dar şi localnici care au venit fie cu maşini personale, fie cu autobuze.

La Predeal, pe pârtia Clăbucet sunt puse în funcţiune zece tunuri de zăpadă care pot suplimenta necesarul de zăpadă pe pârtii. În plus, au fost montate plasele de protecţie de la poalele pârtiei Clăbucet, pentru evitarea accidentelor.

În Poiana Braşov, deschiderea oficială a sezonului de iarnă va avea loc în 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, eveniment la care este aşteptată Elena Udrea, ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, alături de oficialităţile locale. Ministrul Turismului va inaugura, cu această ocazie, cea mai mare pârtie din ţară, ca urmare a finalizării proiectului de extindere a domeniului schiabil, care a avut o valoare de peste 28,4 milioane euro.

Începând de vineri, în Poiana Braşov funcţionează şi prima staţie Salvamont modernă, amplasată la baza pârtiei Bradul. Sediul Salvamont a fost amenajat şi dotat din fondur

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Violență în Suedia! Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc

Ziua Constanta acum o ora
Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc, marți seara la Uppsala, oraș situat la 60 de kilometri nord de Stockholm, a anunțat poliția suedeză, potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres. „A fost confirmată moartea a trei persoane într-un

Doi copii, de 4 şi 6 ani, au murit după ce au căzut într-un canal, în Huedin

HotNews acum 4 ore
Doi copii au căzut marţi într-o groapă cu apă, pe un fost canal din oraşul Huedin, în judeţul Cluj, ei fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele de intervenţie, cei doi copii nu au putut fi salva

FINANȚAREA campaniei, un subiect sensibil pentru Nicușor Dan: A evitat din nou să răspundă

Gandul acum o ora
În cadrul dezbaterii prezidențiale de marți seară, de la TVR1, Nicușor Dan a fost confruntat din nou cu întrebări privind finanțarea campaniei sale electorale. Întrebat de Silviu Predoiu cine sunt sponsorii principali care îl sprijină în cursa pentr

Nicușor Dan către Daniel Funeriu: „Nu cred că trebuie să dăm așa de multă importanță candidaturii dumneavoastră”

HotNews acum o ora
Candidatul independent la prezidențiale Daniel Funeriu l-a întrebat pe Nicușor Dan, la dezbaterea electorală de la TVR, de ce a fost sunat toată ziua pentru a i se cere să se retragă în favoarea sa. „Nu cred că trebuie să dăm așa de multă importanță

Marius Tucă Show începe miercuri, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Explozie urmată de incendiu la un laborator de testare a muniției pe şoseaua de centură a Bucureştiului

HotNews acum 7 ore
O explozie s-a produs marți la un laborator pentru testarea armamentului și muniției, situat pe șoseaua de centură a Capitalei, potrivit Antena3. ISUBIF a confirmat pentru HotNews că a intervenit în zona incidentului, dar nu a oferit mai multe detal

Dezbatere electorală - Elena Lasconi: Aş scoate merele stricate din Justiţie pentru că nu este normal ce se întâmplă / Ea propune audieri live pentru numirea judecătorilor la Curtea Constituţională

News.ro acum 3 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat, marţis eară, în cadrul dezbaterii electorale organizate de TVR, că în calitate de şef al statului va propune un judecător la Curtea Constituţională şi că va scoate ”merele stricate”

Crin Antonescu: „Garanțiile de securitate pentru Ucraina și Republica Moldova trebuie discutate împreună”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a afirmat în dezbaterea prezidențială organizată marți seara la TVR că discuțiile privind garanțiile de securitate după încheierea războiului din Ucraina ar trebui să includă și o componentă adresat

Elena Lasconi l-ar deferi justiției internaționale pe Beniamin Netanyahu: Eu aș respecta legea. Eu sunt președintele

Gandul acum 2 ore
Elena Lasconi, candidata USR, a fost întrebată la dezbaterea de marți, organizată de TVR la Palatul Cotroceni, cum ar proceda, în calitate de președinte al statului, dacă ar trebui să pună în aplicare un mandat al Curții Penale Internaționale. Și an

Ziua Națională a Veteranilor de Război, onorată și la Tulcea

Ziua Constanta acum 7 ore
Ziua Națională a Veteranilor de Război a fost organizată în municipiul Tulcea, astăzi, 29 aprilie 2025, la Capela Militară. Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a participat, începând cu ora 10.00, la ceremonialul militar și

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/20°
mie.

7°/23°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

5°/23°
mie.

13°/24°
joi

14°/23°
vin.

8°/21°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

3°/19°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

6°/22°
mie.

7°/23°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mar.

8°/23°
mie.

7°/24°
joi

12°/23°
vin.

11°/24°