Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul politic 2011: Ce s-a realizat si ce au ratat politicienii

Publicat in Ziare.com, duminică 25 decembrie 2011 ·

Multe reprezentatii au avut loc pe scena politica romaneasca in anul 2011. Surprizele nu au intarziat sa apara, s-au format coalitii si au aparut partide noi, insa consensul si dialogul pe temele actuale si gasirea unor solutii pentru a depasi criza, intre Putere si Opozitie, a lipsit de cele mai multe ori, in detrimentul romanilor.

Ianuarie

Inca din primele zile ale lunii ianuarie liderii PNL si PC, Crin Antonescu si Daniel Constantin, au format Alianta de Centru Dreapta (ACD), care nu a fost primita foarte bine, din cauza asocierii intre "liberali" si Dan Voiculescu, invinuit ca a fost colaborator al Securitatii. Luni, 10 ianuarie, alianta PNL-PC a fost votata cu 4 voturi impotriva si cinci abtineri.

De asemenea, Romania primeste vestea ca nu va adera la Spatiul Schengen in luna martie, iar presedintele Traian Basescu este huiduit de multimea adunata sa serbeze Ziua Unirii.

PNL face alianta cu Partidul Conservator

Ziua de 24 ianuarie, aniversarea Zilei Unirii, a fost extrem de tensionata in 2011 la Iasi. Onorul primit de presedintele Traian Basescu, imnul de stat, rugaciunile prelatilor, discursul preasfintiei sale Teofan au fost acoperite de huiduieli si fluieraturi, spre satisfactia liderilor Opozitiei, Crin Antonescu si Victor Ponta prezenti in primele randuri ale multimii.

Februarie

Pe data de 5 februarie ia nastere Uniunea Social Liberala, in urma uniunii intre PSD si ACD. Crin Antonescu si Victor Ponta declarau la vremea respectiva ca "va fi o alianta cum nu s-a mai facut, o alianta cu obiective mari, care va face ca aceasta tara sa aiba o alternativa".

Dupa formarea USL, PSD mai face o miscare, mai putin vizibila, se asociaza cu PRM la nivel de judete, astfel ca Opozitie devine un grup compact. Intre timp, presedintele Traian Basescu anunta ca Romania urma sa incheie

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum o ora
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 2 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 54 minute
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 9 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Polonia sprijină cererea lui Trump ca NATO să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

News.ro acum o ora
Polonia susţine apelul lui Donald Trump către ţările NATO de a cheltui 5% din PIB pentru apărare. Apelul lui Trump ca membrii alianţei să-şi dubleze ţinta pentru bugetele de apărare a provocat o reacţie mixtă în rândul guvernelor europene, care se c

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°