Trecem pe lângă un lac, pe care se leagănă bărci, şi ajungem pe o insulă, unde se străluce o mare de lămpi şi vuieşte muzica. Sute de oameni fumând, bând şi râzând. „Să ne aruncăm în lumea pestriţă, spune neamţul uluit de oraşul în care nu te plictiseşti deloc.” Mulţimea pestriţă e strălucitoare! Costume străine, rochii foşnitoare, doamne elegante, dornice să se distreze, haine sărăcăcioase de cerşetori... Sunt reprezentate toate clasele, cel mai mult pătura mijlocie şi cea săracă. Dar aici încetează orice diferenţă. Aici se plimbă slugaşul galonat care are azi liber, evreul bogat cu doamnele sale, ofiţerul superior admirat de femei, soldatul de rând, ţiganul. Se lovesc unii de alţii, nimeni nu dispreţuieşte pe nimeni, toţi sunt voioşi. Muzica şi frumuseţea şi influenţa unei mulţimi voioase împiedică să răsară altă simţire decât aceea a plăcerii. Oricât de posac ai veni, pleci altul de aici şi nu poţi pleca repede.

Cântă muzica militară. Pe urmă, ţiganii. Cât de ispititor cântă ţiganii! Te-ndeamnă la dans! Şi lumea dansează. Urale aprinse, priviri înflăcărate. Tot mai mult se apleacă tinerii spre însoţitoarele lor, în conversaţii murmurate. Cine se preumblă singuratic aici găseşte tovărăşie. Eşti străin? Fă repede cunoştinţă cu oamenii ăştia! Nicăieri n-o să dai de o lume mai blajină. Se râde din inimă. E o voioşie nevinovată peste tot. E azi cumva vreo sărbătoare? Ferească sfântul! Intrarea nu se plăteşte, muzica este tot pe gratis, sunt bărci dacă vrei să aluneci pe apă şi să vezi lucruri încântătoare. Un loc mai frumos rareori găseşti.

Dar unde ne aflăm oare? Întreabă-l pe bătrânul cu barbă albă şi cu veşminte de mătase: „În cea mai nenorocită ţară din Europa!”, răspunde el şi dă ochii peste cap. Întreabă-l pe tânărul ofiţer: „Într-o ţară căreia îi aparţine viitorul!” Întreabă-l pe bărbatul respectat de toţi. El ridică din umeri şi tace. Lasă-i în