“Iată, vă aduc o veste de mare bucurie, care va fi pentru tot poporul: Astăzi vi s-a născut… Mântuitorul, care este Hristos Domnul” (Luca 2,9-11)

Sărbătoarea Naşterii Domnului este semnul iubirii supreme, ce leagă încă o dată cerul de pământ. În această zi întreaga creştinătate priveşte din nou spre ieslea din Betleem şi se lasă condusă de puritatea şi inocenţa Pruncului din staul.

Vestea naşterii Domnului a fost adusă pe Pământ de Îngerul Gavril, care a poposit într-o cetate din Galileea, numită Nazaret „la o fecioară logodită cu un bărbat, pe nume Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria”.

Îngerul i -a zis femeii: ,,Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1, 26-35).

La vremea naşterii lui Iisus, împăratul Romei a poruncit să se facă un recensământ al tuturor oamenilor din împărăţie. Pe vremea aceea Iudeea era sub ocupaţie romană. Oamenii au plecat toţi către cetăţile în care se născuseră, ca să fie înscrişi acolo. Iosif a pornit cu Maria din Nazaret către Betleem, locul de unde venise el. Pentru că în cetate veniseră foarte mulţi oameni, nu au găsit loc de găzduire decât într-un staul.

Mariei i-a venit sorocul şi l-a născut pe Pruncul Sfânt în grajd, L-a înfăşat şi L-a pus în iesle, să îi ţină cald răsuflarea vitelor.

Îngerii au vestit naşterea lui Hristos unor păstori, care au venit să se închine Marelui Împărat născut în ieslea din Betleem.

Minunea din iesle a fost spusă şi celor trei magi din Răsărit, care s-au lăsat călăuziţi de Steaua lui David