Zona întinsă de lângă hotelul Intercontinental din Bucureşti a fost un zăvoi, iar la doi paşi mai încolo, strada Vasile Lascăr era scufundată sub gârla Bucureştoaia, din malul căreia începea cimitirul bisericii Oţetari. Azi, turistul străin nu se udă pe pantofi - centrul Capitalei este căptuşit cu asfalt şi piatră cubică. Chiar dacă Bucureştii contemporani se arată pe alocuri ca un oraş-mamut ce trebuie reconstruit din temelii, naşterea şi expansiunea sa au fost posibile fiindcă au existat şi aici acele puncte de sprijin pe care le-au avut toate marile metropole europene: a existat, adică, un centru istoric temeinic, înfipt în pământ şi au mai existat filantropi ce au ajutat această temeinicie să sporească. Sursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
La "kilometrul zero" din Bucureşti se întâlnesc acum, în aceeaşi epocă, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu şi Nicolae Bălcescu. Ca şi bulevarde. Aici este "centrul nervos", la propriu şi la figurat, al Bucureştilor, străjuit jur-împrejur cu o citadelă de clădiri înalte şi vechi: Teatrul Naţional, Ministerul Agriculturii, Spitalul Colţea, Muzeul de istorie, Universitatea.
Traversăm intersecţia spre spitalul Colţea, care devenise din primăvara târzie a acestui an, un imens şantier. Prin toamnă, panouri uriaşe anunţau în amenajarea de aici, două reguli de lucru pentru muncitori: nu se bea la serviciu, masa se servea la ore bine stabilite. Diriginţii de şantier citiseră, probabil, într-un manual de istorie serios, că românii au tencuit zdravăn cu ciment doar atunci când n-au băut în timpul programului. Când au mâncat pe apucatelea şi au stat în jurul butoaielor cu vin, constructorii români au reuşit, în general, să construiască doar în pământ ud şi nuiele. Aşa s-au umplut de bordeie lipite cu lut Oltenia, interiorul Dobrogei, sudul Moldovei, parte din Muntenia. Când construieşti din piatră şi cărămidă arsă, rămân posterităţii
