Un paradox ciudat se semnaleaza nu numai in tara noastra, dar si in alte state europene, daca nu cumva si peste ocean: in timp ce faimoasa criza a locuintelor a dus la prabusirea pretului constructiilor executate, pretul materialelor de constructii creste constant, proportional cu inflatia si cu valoarea combustibililor.

La baza boom-ului imobiliar, evoluat timp de un deceniu, a stat, poate, si lipsa de locuinte, dar, in principal, succesul extraordinar al creditelor ipotecare.

Preturile au explodat, intrucat beneficiarul, creditat cu usurinta de banca, ardea de nerabdare sa aiba o casa noua. Concomitent cu pretul caselor, au crescut vertiginos si preturile materialelor de constructii. Venirea crizei a stopat aceasta cursa.

Dupa ce preturile caselor s-au oprit in loc, a inceput declinul. Robinetul creditelor s-a inchis, iar investitorii s-au vazut nevoiti sa renunte la unele beneficii, numai sa nu ramana cu casa nevanduta.

Constructiile au incetinit, iar furnizorii de materiale au simtit ca raman fara clienti.

Conform legii cererii si a ofertei, furnizorii trebuiau sa coboare pretul. Dar nu s-a intamplat asa. Investitorul, care prevazuse sa vanda la pret dublu sau triplu fata de cat il costase constructia, avea de unde ceda. Fabricantul de materiale, insa, n-avea si nici acum nu are de unde sa cedeze.

Ca urmare, in ultimii ani, pretul constructiilor oferite spre vanzare a scazut la jumatate, iar materialele de constructii s-au scumpit proportional cu inflatia si cu combustibilii.

Trei consecinte

Prima consecinta: constructiile speculative nu mai sunt posibile. Mai asteapta inca nevandute multe din cele existente si, chiar daca ai construit, diferenta dintre costuri si pretul obtinut nu mai este ca pe vremuri. Producatorii de materiale au pierdut o mare categorie de clienti.