Preşedintele Traian Băsescu a fost unul dintre invitaţii de seamă la funeraliile fostului preşedinte ceh Vaclav Havel, care a murit pe 18 decembrie, la vârsta de 75 de ani.
Traian Băsescu a stat în strana preşedinţilor alături de omologul său francez Nicolas Sarkozy, cel austriac, Heinz Fischer şi liderul slovac Ivan Gašparovič.
Vezi aici mai multe imagini!
Sarkozy şi Băsescu par să fi uitat de tensiunile din trecut avute în special pe chestiunea expulzării rromilor din Franţa. Fotografiile făcute de Reuters şi AFP la ceremonie îi surprind într-un tete a tete care pare să arate că cei doi lideri complotează ceva împreună într-o atmosferă extrem de destinsă, dacă ne luăm după zâmbetele lor.
La ceremonie, preşedintele Traian Băsescu s-a întreţinut şi cu omologul său austriac Heinz Fischer.
Potrivit protocolului, liderii în funcţie au stat separat de cei care nu mai sunt în exerciţiu, dar şi de şefii de Guvern. Astfel, pe la strana în care a stat Traian Băsescu au trecut şi soţii Bill şi Hillary Clinton, care s-au oprit să discute cu preşedintele român.
Funerariile fostului preşedinte ceh, artizan al Revoluţiei de Catifea, au avut loc vineri la Haga. După ceremonia religioasă, trupul neînsufleţit al acestuia a fost incinerat.