Mesajul a fost trimis. Multumesc!

El Pais: Regele Mihai a primit vila din Elveţia "împrumut"

Publicat in Adevarul, luni 26 decembrie 2011 ·

Cotidianul spaniol scrie, după vizita efectuată la regele Mihai al României, despre momentele din viaţa acestuia după ce a abdicat.

Citeşte şi:

El Pais, acasă la "unicul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni din Al Doilea Război Mondial"

Regele Mihai: "Nu pot să-l iert vreodată pe Churchill, care ne-a aruncat în mâinile ruşilor"

Mihai învăţase să piloteze avioane, iar această experienţă i-a folosit pentru a supravieţui în civilie. Mai întâi a petrecut un timp în Anglia, decis, împreună cu soţia sa, să trăiască dintr-o fermă avicolă. Ulterior, graţie unei oferte din partea companiei aeriene Lear, s-a stabilit definitiv în Elveţia. Între timp, au sosit pe lume, una după alta, cele cinci fiice ale cuplului. Când Lear şi-a închis birourile, fostul rege a acceptat pentru o vreme un job de broker pentru o firmă americană. "Dar nu mi-a plăcut. Urăsc să stau îngropat în hârţoage", spune el.

"Majestatea sa are un har special, o abilitate deosebită cu tehnologia şi mecanica", intervine secretara sa devotată. Fostul rege şi-a dedicat parte din timpul liber recondiţionării unui Jeep vechi, pe care armata americană l-a trimis în Rusia şi care a ajuns în mâinile sale într-un mod rocambolesc. Se spune că i-a aparţinut însuşi generalului Patton. Fostul monarh l-a recondiţionat şi îl păstrează în garaj.

Viaţa sa de om obişnuit a fost una modestă, din perspectiva unei alteţe regale. Deşi nu mai avea posibilităţile financiare de odinioară, fostul rege le-a asigurat fetelor o educaţie aleasă, în care nu au dus lipsă de nimic, nici de o "nanny", nici de internat. Cu toate acestea, Majestatea Sa, regina, mergea adesea să le ia de la şcoală.

Vila din Elveţia a primit-o "împrumut". Nu specifică, însă, de la cine

Casa de pe malul lacului Leman, unde are loc interviul, nu-i aparţine nici ea. "Este un împrumut", spune Mihai, fără să spună m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 11 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 22 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 26 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 44 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 37 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 51 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°