Foto: Thinkstock Maestrul

Într-o adunare puţin numeroasă, un curios a întrebat dacă pentru a deveni maestru trebuie să fii neaparat şi călugăr. Cineva pe care îl creditez ca fiind autorizat în domeniu a răspuns cu cea mai simplă şi mai clară definiţie pe care am auzit-o vreodată pentru cuvântul „maestru”: „maestrul este o persoană cu o stare mentală specială”.

Din aceasta prespectivă, rezultă într-o logică formală simplă că există patru mari categorii de indivizi. Prima este cea care îi cuprinde pe cei care sunt maeştri şi călugări, în acelaşi timp. În a doua categorie, sunt incluşi cei care sunt maeştri dar nu sunt şi călugări. A treia este pentru cei care sunt călugări, dar nu sunt maeştri. Şi, la final, au rămas cei care nu sunt nici una, nici cealaltă.

Să revenim la definiţia iniţială şi să ne oprim asupra formulării „o stare mentală specială”.

Cât de „specială” este această „stare mentală specială”? Se povesteşte că dezvoltarea capacităţii creierului uman printr-un antrenament sistematic şi dedicat poate ajunge până la un punct în care funcţionarea minţii devine independentă de organul fizic – numit anatomic „creier”. Trebuie să fie fascinant să ai o minte mai „largă” decât creierul.

Meditaţia

Dacă ai întreba un Maestru autentic (şi epitetul nu e doar o simplă adăugire stilistică), „este me­di­taţia un fel de relaxare?”, ţi-ar răspunde zâm­bitor şi răbdător: „Dacă doreşti să te relaxezi, mai bine te aşezi liniştit în pat şi dormi o oră-două”.

În ultimii 50 de ani, mai evident în ulti­mul deceniu, au apărut în societăţile industria­lizate şi informatizate din ce în ce mai mulţi „meditatori”. Poate că izvorul confuziei în ceea ce priveşte semnificaţia termenului porneşte chiar de la cuvântul folosit în Occident ca sinonim pentru a înlocui termenul sanscrit. La origine, BhÇvanÇ însemna „dezvoltare” sau „cultivare”. @N_