Multa vreme, Europa a fost o masina destul de sigura, al carei motor economic era Germania si al carei volan politic era in mainile Frantei. Calatorii se simteau confortabil si in siguranta, incaputi pe maini bune si sigure.
Nimic n-ar fi tulburat bunul mers daca, oprind la pompa, ca sa faca plinul, Europa n-ar fi constatat ca nu prea are bani de benzina. In asemenea momente, cand trebuie sa dea fiecare mana de la mana, apar totdeauna disensiuni, pentru ca unii au mai mult, altii mai putin, iar altii deloc.
Automat, cand se iveste problema banilor intr-un colectiv, apare si fenomenul segregarii. Ca urmare, unul din calatori a anuntat ferm ca el va continua drumul in coloana, cu masina proprie. Plateste cat consuma.
La drept vorbind, premierul englez nu s-a retras din "contractul fiscal" european pentru ca i s-ar fi parut procedeul nedemocratic sau pentru ca noile norme de management ar fi incapabile sa gestioneze criza. Retragerea lui are o motivatie mult mai pragmatica: a tinut sa-si protejeze tara de industria mecanismelor financiare, pe care Europa se pregateste s-o construiasca.
Sigur ca Europa se poate complace sa joace intr-o piesa unde Germania a preluat regia de studio, dar e greu ca o tara ca Anglia, cu puterea sa economica, dar si cu prestigiul secular, sa mizeze totul pe o singura carte.
Chiar daca acea carte este Germania, unde nu poate anticipa nimeni cum va evolua somajul, cum vor actiona resentimentele si cum vor sti conducatorii sa pareze atacurile contra lor din extrema stanga si din cea dreapta.
Riscul supercentralizarii
Acceptul Europei privind reducerea cu orice pret a cheltuielilor, privind instituirea conservatorismului fiscal si scrupulozitatea bugetului nu este decat un mic pas spre "germanizarea" politicii monetare si fiscale a intregului club european.
@