Criza cu care se confruntă zona euro determină tot mai mulţi europeni şomeri să-şi părăsească ţările de origine pentru a căuta un viitor mai bun în străinătate. Topul celor mai căutate destinaţii în rândul acestora conţine câteva alegeri evidente, precum Germania şi Canada, dar şi câteva opţiuni neaşteptate.
Angola
Înfloritoarea industrie petrolieră, combinată cu faptul că limba oficială a statului este portugheza, explică de ce imigranţii iberici caută locuri de muncă în statul african.
Albania
Probabil că nu este prima destinaţie la care v-aţi gândi atunci când vă căutaţi un loc de muncă, însă micul stat de la ţărmul Adriaticii este aproape de Grecia şi de Italia, iar asta l-a transformat într-unul dintre cele mai fierbinţi puncte de pe harta şomerilor europeni.
Cipru
Nu este tocmai destinaţia la care v-aţi aştepta. Proximitatea faţă de Grecia şi Italia explică de ce insula din Mediterană intră pe lista celor mai atractive state pentru cei care caută şocuri de muncă.
Turcia
Proximitatea faţă de Europa Sudică şi faptul că statul are una dintre cele mai mari creşteri economice din lume fac din Turcia una dintre cele mai căutate destinaţii pentru şomerii europeni.
Israel
O economie stabilă, îndreptată către antreprenoriat, apropiată de Europa de Sud determină tot mai mulţi europeni să caute locuri de muncă în Israel.
Germania
Motorul de creştere al Europei, cea mai mare şi mai performantă economie din Uniunea Europeană, are o plasă de siguranţă socială puternică, iar asta reprezintă un adevărat paradis pentru şomerii europeni.
Canada
Politici relaxate în ceea ce priveşte imigrarea şi oportunităţile de angajare în sectorul resurselor naturale, combinate cu un sistem îmbietor de beneficii sociale fac din Canada una dintre cele mai atractive destinaţii pentru şomeri.
@