După colindat, o nouă tradiţie a apărut pe plaiurile mioritice: SMS-uitul.Nu- i sărbătoare maiacătări să nu ţi se umple telefonulde mesaje. Unele haioase, alteleseci, dar, în general, omul simte nevoia să scrie. Nu degeaba românul e născut poet, iar Crăciunul, Anul Nou şi Paştele sunt trei motive binecuvântate pentru a ne exercita talentele literare. Nu mă delimitez de acest nou obicei, pentrucă nici n-aş avea cum. La început, refuzam să dau astfelde mesaje. SMS-ul mi se părea ceva straniu, impersonal. Rece ca un mesaj de condoleanţe, fără valoare sufletească. Mai mult o obligaţie decât o urare. Treptat, am cedat şi eu sub presiunea socială, m-am încovoiat. Nu puteam, ca timp fizic, să vorbesc la telefon cu toţi cei care aş fi vrut. În plus, eram inundat de mesaje, iar cei şapte ani de acasă spun că elegant şi de bun simţ este ca măcar să întorci urările.
"Doamne, dar ce comunicativ este românul", au spus cei de la Nokia când prospectau piaţa. Finlandezii rămăseseră uimiţi de capacitatea autohtonilor, de dorinţa lor de a avea cât mai multe telefoane mobile. Nu existaangrosist sau patron de baracă să nu aibă două-trei celulare. Evident, un simbol al bunăstării, un sceptru al puterii, care trebuia fluturat în faţa celorlalţi. Slavă Domnului, nebunia a mai încetat, iar numărul mobilelor pe cap de locuitor s-a mai redus. E drept că numărul rămâne mare, până şi puştii de la grădiniţă părând a fi interesaţi de bursele internaţionale, din moment ce sunt posesori de mobile. Până la urmă, noul obicei cu SMS-uitul nu-i cel mai mare rău din lume. Demonstrează că românul vrea să împărtăşească şi celorlalţi bucuria lui. Aşa că SMS-uială plăcută!
