In 2011, Romania a continuat sa se afle sub spectrul recesiunii. Masurile adoptate de clasa politica, din punct de vedere al impactului social, au fost resimtite ca fiind dure si direct raspunzatoare de scaderea nivelului de trai.

Pe fondul unei prudente logice a bancilor in acordarea de credite, oamenii au recurs la limitari drastice ale consumului sau imprumuturi de pe unde au putut - rude, prieteni, cunostinte. Aparatul zvonisticii, cel care la noi functioneaza impecabil, lansa probabilitatea ca salariile si pensiile sa nu mai poata fi platite, desi presedintele si premierul dadusera asigurari ferme ca un asemenea dezastru e tare departe de tara.

Spuneau ca asa ceva este exclus, ca sunt bani suficienti in comoara bugetara. Mai tarziu, tonul de siguranta nu mai era unul fara echivoc, aparand in discursurile Puterii fraze ce afisau la final cuvinte de avertisment: "Daca nu vom face asta, exista riscul sa intram in imposibilitatea de a achita drepturile salariale si pensiile".

De unde aceasta schimbare de registru? Se prabuseau sperantele intangibilitatii Romaniei de catre valul recesionist care sufla pustiitor pe bulevardele lumii? Sa se fi risipit intr-un timp record banetul ce-l facea pe cetatean sa doarma linistit, in alean leganat de visuri feneiste? Nici discutie.

Trebuia motivata politica abrupta de amputare a unor venituri financiare de catre tandemul Basescu-Boc, evident dupa ce acesta se consultase la ceasuri de taina cu guvernatorul BNR.

De altfel, Mugur Isarescu nu avea cum sa refuze felia consistenta oferita, cu dobanda fireste, institutiei sale de catre board-ul FMI. Mai inainte, daca va amintiti, il trimisese repetat pe la multe televiziuni pe consilierul sau, Adrian Vasilescu. Acesta, ca un bancher-scriitor care se respecta, derula in prime time pilde intelepte despre prudenta, volatilitate b