Milioane de britanici au dat năvală în magazine în a doua zi de Crăciun, pentru a beneficia de mari reduceri de preţuri, cu ocazia sărbătorii cunoscute sub numele de "Boxing Day".
"Boxing Day" se sărbătoreşte în general pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, şi este celebrată în Marea Britanie, Australia, Canada şi Noua Zeelandă.
În acest an, în Marea Britanie un număr record de magazine au redus preţurile cu până la 80%, într-un efort de a atrage vânătorii de chilipiruri, scrie Daily Mail.
Marks & Spencer a anunţat deschiderea a 98 dintre cele mai mari magazine ale sale, în timp ce retailerul Next a deschis, de la 6:00 dimineaţa, mai mult de 400 de unităţi de vânzare. Peste 700 de oameni aşteptau la ora 6:30, în dimineaţa celei de-a doua zile de Crăciun, deschiderea centrului comercial Westfield în Stratford, din estul Londrei.
Cumpărături de 27 de miliarde de euro în trei săptămâni
Potrivit The Sun, consumatorii vor cheltui 22,8 miliarde de lire sterline (circa 27,4 miliarde de euro) până în a treia săptămână a lunii ianuarie, cu 338 milioane de lire sterline mai mult decât anul trecut, în aceeaşi perioadă.
Încă de la primele ore ale zilei, londonezii au format şiruri pe lângă colţurile magazinelor de pe Oxford Street, circa 200 de persoane aşteptând deschiderea magazinului Zara.
Vânătorii de chilipiruri sunt hotărâţi să caute bunuri care au preţuri mult diminuate în această perioadă.
La deschiderea magazinelor, clienţii s-au înghesuit să ajungă cât mai repede la rafturile cu produse cu preţuri reduse.
Circa 5,6 milioane de şoferi vor invada străzile în căutarea magazinelor cu reduceri de preţuri, potrivit estimărilor Green Flag.Toate marile supermarket-uri şi-au deschis porţile pe 26 decembrie, care devine o zi normală de cumpărături.
"Cumpărătorii simt miros de sânge"
Chiar şi serviciul de liv