A trăit în "Epoca de Aur" şi a prins perioada de aur a rugbyului românesc, cînd băteam Franţa, luptam de la egal la egal cu britanicii şi ne cîştigaserăm respectul neozeelandezilor. Mihai Bucos a fost unul dintre jucătorii emblematici ai unor timpuri peste care se aşterne uitarea
Priveşte înainte concentrat, ca atunci cînd în faţă avea buturile, iar la picioare o minge ovală şi lumea. Michel Bucos este desigur Mihai Bucos, fostul mare internaţional de rugby al echipei României. Domnul puţin rubicond din faţa mea se descrie amuzat ca un bon viveur. Adică un om căruia îi place să guste plăcerile vieţii. Soarta l-a împins să guste şi din borcanul cu miere, dar şi din cel cu fiere. A trăit bucuria de învinge Franţa, dar şi imensa durere de a-şi pierde fiul de numai 33 de ani. La 62 de ani, Mihai Bucos trăieşte activ şi cu o sprinteneală care aminteşte de energia fostului transformer al naţionalei României de rugby de la sfîrşitul anilor '70 şi începutul anilor '80. Locuieşte cu soţia în apropiere de Strasbourg de mai bine de 10 ani, a plecat din România acum aproape 30 de ani, dar e la curent cu tot ce mişcă în ţară. Şi în rugby, bineînţeles.
"Morfologia jucătorului român era bazată pe forţă. Aveam băieţi solizi de la ţară, moldoveni, care nu aveau mamă, nu aveau tată"
- Rugby-ul a fost dragoste la prima vedere?
- Nici vorbă, pînă la 18 ani am fost fotbalist. Am jucat la juniorii republicani ai Rulmentului Bîrlad, apoi, pe la 17 ani am fost promovat la prima echipă.
- Pe ce post jucaţi?
- Atacant, marcam şi două-trei goluri pe meci. A, ştii că am prins meciuri cînd m-a arbitrat chiar Nicolae Rainea, bîrlădeanul meu?
- Şi despărţirea de fotbal cum s-a petrecut?
- Eram cam bagabont, ca orice puştan la vremea aia care juca fotbal. Fratele meu era mai mare decît mine cu vreo 12 ani, el m-a dus la ru
