Cantareata Sinead O'Connor s-a despartit de cel de-al patrulea sot al ei, Barry Herridge, dupa o casnicie care a durat doar 18 zile, informeaza contactmusic.com. Artista irlandeza s-a casatorit cu Barry Herridge pe 8 decembrie, la Las Vegas, in cadrul unei ceremonii cu accente rock 'n' roll. La 18 zile de la casatoria lor, celebrata intr-o limuzina Cadillac de culoare roz, la o capela "drive-thru" din Las Vegas, cantareata a postat pe site-ul ei un mesaj in care a dezvaluit faptul ca a realizat, la doar cateva ore dupa ceremonie, faptul ca acel mariaj nu va rezista. "Dragi prieteni, am motivele mele si sunt sigura ca veti intelege. Am dorit ca aceasta chestiune sa ramana privata, dar mi s-a spus astazi (luni, n.r.) ca informatia va fi dezvaluita in presa in zilele urmatoare, in ciuda eforturilor mele. Am ales sa fac eu insami acest anunt. La trei ore dupa nunta, mariajul meu s-a incheiat, din cauza comportamentului adoptat de anumite persoane din viata sotului meu. Si din cauza unei mici calatorii salbatice pe care am facut-o eu, cautand sa fumez niste iarba in noaptea nuntii, intrucat eu nu beau alcool", a declarat cantareata irlandeza. "Sotul meu a fost extrem de ranit si de afectat de aceasta experienta si de atitudinea apropiatilor sai, prezenti la ceremonie. A devenit evident pentru mine faptul ca pentru a ramane langa mine, el risca sa piarda prea mult si ar avea prea multe de indurat. O femeie doreste sa fie o reala bucurie pentru sotul ei. Daca iubesti pe cineva, trebuie sa-i redai libertatea", a adaugat Sinead O'Connor. Cantareata a recunoscut, totodata, ca a facut "o greseala" atunci cand s-a grabit sa se casatoreasca, intrucat relatia ei cu Barry Herridge dura de doar cateva luni. Acesta este cel de-al patrulea mariaj pentru Sinead, care a divortat in aprilie de vechiul ei prieten si colaborator Steve Cooney, dupa o casnicie care a durat doar opt luni. Sin