Bugetul general consolidat a inregistrat in primele 11 luni un deficit de 16,3 miliarde de lei, adica 3,0% din Produsul Intern Brut, dupa ce in perioada ianuarie-octombrie s-a inregistrat un deficit de 2,5% din PIB, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice (MFP). Pentru acest an este prevazuta o tinta de deficit bugetar de 24 miliarde de lei, respectiv 4,4% din PIB.
Conform datelor oficiale, cheltuielile bugetare au fost de 179,4 miliarde de lei, in vreme ce veniturile s-au ridicat la 163,1 miliarde de lei. Datele mai arata ca veniturile la bugetul general consolidat au fost cu 8,3% mai mari decat cele din perioada similara a anului trecut, iar cheltuielile cu 1,2%.
La capitolul venituri, incasarile din taxa pe valoare adaugata au urcat cu 19,8% fata de aceeasi perioada din anul precedent, iar cele din accize cu 11,6%.
De asemenea, s-au inregistrat cresteri ale incasarilor din contributii de asigurari sociale cu 9,9%, impozitul pe venit cu 5,5% si impozitul pe profit cu 2,5%.
Sumele rambursate de Uniunea Europeana au crescut cu 33,3% fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Pe partea de cheltuieli, Ministerul Finantelor arata ca cele cu bunuri si servicii s-au majorat cu 7,5% fata de aceeasi perioada a anului precedent, datorita platilor pentru servicii medicale si medicamente. Cea mai mare crestere s-a inregistrat la bugetele locale (16,3%) ca urmare a preluarii spitalelor de catre administratiile locale.
Se mentin in continuare sub nivelul din aceeasi perioada a anului precedent cheltuielile de personal (-10,9%), subventii (-12%) si asistenta sociala (-0,9%).
Platile pentru proiectele finantate din fonduri UE au crescut cu 54,9% fata de aceeasi perioada a anului 2010, iar cheltuielile cu dobanzile s-au majorat cu 23,6% fata de anul precedent, reprezentand 89,6% din programul