Zi importantă marţi pentru opozanţii sirieni: între 20 şi 70.000 de persoane au manifestat în oraşul Homs - al treilea al ţării şi epicentrul manifestaţiilor împotriva regimului Bashar al-Assad. O manifestaţie uriaşă ce a coincis cu sosirea în localitate a primului grup de observatori arabi.
Vasile Damian:
Vizita a fost, pare-se, destul de agitată. Din spusele unor opozanţi citaţi de agenţia Reuters, un schimb de focuri ar fi avut loc chiar în momentul unei discuţii purtate de locuitorii din Homs cu observatorii arabi sosiţi la faţa locului. Puţin mai devreme, 70.000 de manifestanţi (cifră dată de Observatorul Sirian al Drepturilor Omului) ar fi fost împiedicaţi să intre în centrul istoric al oraşului Homs, forţele de securitate siriene utilizând gaze lacrimogene pentru a-i îndepărta.
Trebuie spus că represiunea forţelor proguvernamentale s-a făcut simţită încă de luni la Homs. Cel puţin 30 de oameni au fost ucişi în ajunul sosirii observatorilor Ligii Arabe în acest oraş-martir, unul din principalele focare de contestaţie a regimului de la Damasc. Odată terminată această misiune, tancurile s-au retras parţial, unele blindate rămânând în ambuscadă, aşa cum au transmis surse de la faţa locului, citate de agenţiile de presă.
Ce spune regimul de la Damasc şi cum explică el observatorilor agitaţiile şi ciocnirile din stradă
Ca în orice regim autoritar care se respectă, răii sunt "ceilalţi", în acest caz ţapul ispăşitor fiind uşor de găsit. E vorba de "terorişti". A propos de agitaţiile din ţară care durează deja de nouă luni de zile, autorităţile pro al-Assad spun că ele sunt de pus pe seama unor grupuri teroriste înarmate. Atacul de vinerea trecută împotriva sediului serviciilor secrete siriene a fost comis de "terorişti al-Qaida", ne-a spus atunci Damascul. Marţi, agenţia oficială de ştiri Sana afirma că un gazoduct din ţară ar fi fo