Romania poate fi usor considerata un exportator de manageri, daca ne uitam la numarul celor care ocupa pozitii de top in cadrul multinationalelor, in toate colturile lumii. Cati dintre acestia vor raspunde insa „prezent”, cand noua economie romaneasca ii va striga la catalog?
Angela Cretu, o romanca de 37 de ani, conduce de la Moscova grupul est european al Avon, un portofoliu de peste un miliard de dolari. Dupa experienta acumulata in SUA, Serbia sau Rusia, spune ca, in mod cert, se va intoarce la un moment dat in Romania, unde oamenilor „nu le este teama sa experimenteze si exista scanteie in generatia actuala de lideri”.
Crede cu tarie in capacitatea romanilor de a tine pasul cu Europa si sustine ca mersul economiei va depinde si de abilitatea liderilor de business de a se adapta la noile reguli ale jocului.
„Companiile trebuie sa se redefineasca si sa se gandeasca la impactul tehnologiei, la inovatie, la servicii personalizate si nu segmentate, la digital. Nu cei mari, ci cei mai rapizi in schimbare vor guverna piata de maine”, puncteaza Cretu.
In acest context, Romania va fi competitiva daca va relaxa si simplifica sistemul fiscal pentru investitori. In plus, o mai buna promovare a oportunitatilor de afaceri sau a turismului, in randul unor investitori de calibrul Rusiei, este necesara.
„In Rusia nu se vorbeste prea mult despre Romania. O simpla comparatie: din Moscova catre Sofia exista trei zboruri directe zilnic, in timp ce catre Bucuresti sunt doar doua pe saptamana. Asta reflecta relatiile economice dintre tarile noastre. Totusi, mari companii precum Gazprom vin sa investeasca in Romania si companii mari din Romania exporta in Rusia. Poate ca lucrurile vor progresa si relatiile economice se vor intensifica in viitor”, adauga Angela Cretu.
Mihai Barsan, romanul optimist
Mihai Barsan a preluat in 2009 marketingu