Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prahova şi Dâmboviţa au de dat 5 milioane de euro

Publicat in Adevarul, marți 27 decembrie 2011 ·

Din cauza unei nereguli invocate în timpul licitaţiei, Autoritatea Naţională de Audit cere înapoi peste 5 milioane de euro aferente lucrărilor la DJ 101 G

După ce iniţial li se imputa suma de aproximativ 1,25 milioane de euro, consiliile judeţene din Prahova şi Dâmboviţa au fost scoase datoare cu 5,13 milioane, pentru un proiect european desfăşurat în perioada 2009-2010. Este vorba despre reabilitarea Drumului Judeţean 101 G, pe o porţiune de aproape 30 de kilometri. Cu toate că lucrările s-au încheiat fără probleme, fiind recepţionate în iunie 2010, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a solicitat în acest an returnarea a 25% din fondurile europene alocate, pe motiv că a descoperit o eroare în procesul de licitaţie. Se returnează întreaga sumă

Zilele trecute, a venit vestea că instituţiile nu au de dat înapoi un sfert, ci întreaga sumă. Astfel, Autoritatea Naţională de Audit din cadrul Curţii de Conturi a impus o corecţie de 100%, imputabilă celor două consilii judeţene care au colaborat pentru realizarea lucrărilor la această şosea. Vestea a fost dată de George Nastasia, secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a precizat pentru Mediafax că raportul Autorităţii de Audit a fost încheiat în această lună. Contactat telefonic, Nastasia a evitat să discute despre problemele găsite la acea licitaţie. Proiectul pentru reabilitarea DJ 101 G, început în 2009, s-a numărat printre 39 de proiecte din fonduri europene desfăşurate în ultimii ani la care MDRT a găsit nereguli în această vară. La acea vreme, reprezentanţii ministerului subliniau că este vorba de o neglijenţă, nu de ilegalităţi. Neoficial, se pare că membrii comisiei de licitaţie nu au pus în aplicare o decizie luată de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Litigiu cu MDRT Decizia de returnare a celor 25% a fost comunicată de Ministerul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 12 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°