Demolarea extinderilor ilegale ale Hotelului Histria din Mamaia, care a avut loc astăzi, face parte din campania Ministerului Dezvoltarii Regionale şi Turismului (MDRT) de demolare a lucrărilor executate fără autorizaţie de construire. Actiunea de astăzi s-a facut în baza prevederilor legale privind desfiinţarea construcţiilor cu destinaţie turistică din staţiuni, executate fără autorizaţie de construire şi aflate pe terenuri proprietate publică ori private, anunţă reprezentanţii MDTR. "Menţionăm că proprietarul Hotelului Histria din staţiunea Mamaia a executat fără autorizaţie de construire urmatoărele lucrări: etajarea şi mansardarea hotelului,realizarea unei structuri din lemn la nivelul parterului şi al etajelor 1, 2 şi 3 şi a unor scări exterioare pe structura metalică pentru accesul la fiecare nivel, precum şi amplasarea unor foişoare din lemn. În plus, inspectorii ISC au constatat că lucrările de construcţie nu corespund normelor în vigoare privind calitatea construcţiilor şi că, astfel, pun în pericol siguranţa persoanelor aflate în imobil", se arată într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), din subordinea MDRT, au constatat încălcarea legislaţiei, iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului l-a somat, încă de anul trecut şi în repetate rânduri, pe proprietarul construcţiei ilegale să o demoleze, aşa cum prevede legea. Ultima somaţie a fost înaintată vineri, 23 decembrie, dar proprietarul nu i-a dat curs şi a refuzat din nou să aplice prevederile legale în vigoare. Ca urmare, astăzi, reprezentanţii Direcţiei Generale Lucrări Publice din cadrul MDTR, alături de celelalte instituţii abilitate de lege, au demarat acţiunea de demolare a construcţiilor ilegale din cadrul Hotelului Histria. Ministrul Elena Udrea, susţine că, prin Campania de demolari ale constructiilor ilegale, ministerul continua de