Conform definiției binecunoscute a lui Ambrose Bierce, politica este „conflictul de interese pozând în dezbatere de principii” și respectiv „rezolvarea problemelor publice în avantajul intereselor speciale”, prima parte caracterizând campania electorală, iar a doua actul guvernării. Această definiție are avantajul de a fi nu numai cinică dar și adevărată, lucru care apare probabil neobișnuit de clar în România. Dar în locul lamentaţiilor ar trebui să ne punem întrebarea: Cum ar trebui să fie sistemul electoral pentru ca binele public să fie totuși, în pofida tuturor circumstanțelor potrivnice, pe cât se poate maximizat? Am observat că primul obiectiv enunţat al Asociaţiei Blogary este „un nou sistem electoral”, aşa că m-am gândit să ofer şi eu o contribuţie la dezbatere.

Din păcate, în discuţiile din spaţiul public românesc despre sistemul de votare a fost promovată ideea greşită că am fi nevoiţi să alegem între (1) un sistem uninominal majoritar (i.e. persoana care câștigă într-o circumscripție electorală ia totul, ca și cum toți oamenii de acolo ar fi votat cu ea) și (2) un sistem proporţional pe liste (i.e. partidele caștigă în Parlament un număr de scaune proporțional cu numărul de voturi primite, iar oamenii care ajung în Parlament sunt selectaţi în ordine de pe listele propuse de partide). În realitate, sistemul uninominal, în care sunt votaţi oameni şi nu liste realizate de partide, poate fi atât majoritar cât şi proporţional. Există deci două dezbateri de avut: pe de o parte dacă vrem sistem uninominal sau sistem pe liste, şi pe de altă parte, în caz că ne decidem pentru un sistem uninominal, dacă vrem sistem majoritar sau proporţional. Aşadar, dacă auziţi pe cineva argumentând împotriva votului pe liste şi trăgând apoi „concluzia” că ar trebui să avem un sistem electoral de tip american în care învingătorul ia totul, ar trebui să ştiţi că persoana