Cu puţin timp în urmă, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, împreună cu angajaţi ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au participat la o acţiune comună pe linia traficului ilegal cu obiecte pirotehnice.
Astfel, la intrarea în ţară l-au identificat pe C.Dragoş Marian, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Bucureşti, care intenţiona să introducă în ţară cantitatea de 11.300 petarde clasa a II-a şi 23 baterii de rachete cls. a II-a, toate ascunse în autoturismul său, înmatriculat în Bulgaria.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că bucureşteanul nu avea autorizaţie în acest sens, şi, cu toate acestea, cumpărase articolele pirotehnice din Ruse, urmând să le comercializeze în România.
Doar că „drumul petardelor” s-a încheiat la Giurgiu, toate articolele pirotehnice, care cântăreau 72 de kilograme, fiind confiscate.
Mai mult, bucureşteanul este acum cercetat în stare de libertate pentru infracţiunile de efectuare de operaţiuni cu obiecte pirotehnice fără drept şi contrabandă.