Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia democraţiei în Ungaria, într-o scrisoare adresată premierului Viktor Orban, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Budapesta, citat de AFP.
"Doamna Clinton a pus în scris declaraţiile precedente" despre acest subiect, a declarat purtătorul de cuvânt Peter Szijjarto.
Oficialul guvernamental nu a făcut public conţinutul scrisorii lui Hillary Clinton.
Scrisoarea, datând din 23 decembrie, se referă la dezechilibrul puterilor în stat, reforma contestată a sistemului judiciar şi restricţia libertăţii de exprimare a presei, conform unor surse diplomatice de la Washington, citate de Nepszabadsag.
Consiliul pentru monitorizarea instituţiilor media, o structură controversată înfiinţată de Guvernul conservator condus de Viktor Orban, a decis săptămâna trecută retragerea licenţei Klubradio începând din martie 2012. Înfiinţarea acestei instituţii în urma unei legi controversate intrate în vigoare pe 1 ianuarie 2011, este considerată de către contestatari ca fiind un "afront la adresa libertăţii".
O nouă Constituţie a fost adoptată în aprilie de Parlament, partidul politic condus de Viktor Orban (Fidesz) având două-treimi dintre parlamentari. Contestată atât în Ungaria cât şi în străinătate, această Constituţie va intra în vigoare pe 1 ianuarie.
Washingtonul a cerut în mod repetat Guvernului conservator să revizuiască prevederile controversate ale acestei noi Constituţii, fiind restrânse mai multe libertăţi democratice.
În cursul unei vizite în Ungaria din luna iunie, Hillary Clinton a cerut Guvernului condus de Viktor Orban să păstreze instituţiile democratice din Ungaria şi să încerce să "facă un efort pentru a păstra independenţa justiţiei, libertatea presei şi transparenţa" politicii guvernamentale.
Secretarul de Stat am