Care să fie, oare, semnificaţia reală a incredibilelor critici aduse de Traian Băsescu procurorilor DNA în ajunul unui an electoral - an pe care preşedintele şi-l doreşte, pesemne, lipsit de orice fel de presiuni morale asupra clasei politice? Să fie vorba de un prim pas spre îngroparea securii războiului între actualii adversari politici, un prim indiciu că partidele care până mai ieri păreau că se duşmănesc de moarte au început să strângă, tacit, rândurile din nevoia comună de supravieţuire?

Atunci nici nu mai trebuie să ne mire că premierul şi miniştri importanţi ai cabinetului său nu s-au sinchisit defel de jignirile cu care Victor Ponta i-a gratulat după respingerea moţiunii de cenzură, fiind comparaţi cu personaje de prim rang ale protipendadei comuniste. S-ar zice că, în pofida gâlcevilor interminabile şi animozităţilor acerbe, partidele au ajuns, până la urmă, unite graţie incomensurabilei pofte de putere comune tuturor sau, mai exact, a patimii membrilor acestora pentru funcţii şi averi.

În pofida unui şir lung de anchete şi procese penale deschise împotriva unor foşti sau actuali demnitari pentru corupţie şi trafic de influenţă, principalii rivali de pe scena politică a ţării rămân pragmatici şi focusaţi pe vechile lor obiective. Firava majoritate parlamentară a PDL face, deocamdată, imposibilă modificarea Constituţiei - aspect care în mod cert nu va deprima prea mult pedeliştii. Pentru 2012, principalul partid de guvernământ ar face bine să spere într‑un management european de criză cât de cât eficient pentru ca furtuna financiară care s-a abătut asupra Europei să nu se transforme într-una sistemică.

Emil Boc mai poate spera într-o oarecare reducere a riscurilor la care este expus pacientul român - slăbit, ce-i drept, după atâta lăsat de sânge, respectiv drastice măsuri de austeritate -, astfel încât acesta să mai aibă ceva şanse de sup