USL a căzut sub pragul de 50% în preferințele alegătorilor. Scorul său, cel mai scăzut din 2011, este de 49,2%, relevă un sondaj IMAS efectuat în luna decembrie, la cererea ziarului ”Adevărul”. Sursa: AGERPRES
Deşi este pe primul loc în preferinţele electoratului, trendul USL este descrescător. PDL este la 21,5%, în creştere cu patru procente faţă de măsurătoarea precedentă a IMAS, de la începutul lui noiembrie, în care avea 17,6%.
USL a pierdut 3% în două luni
În barometrul IMAS publicat la începutul lunii noiembrie, USL era cotată la 52%, în uşoară scădere faţă de toamna lui 2010, când PSD şi PNL adunau 58% din opţiunile de vot.
Dacă acest trend descrescător se va menţine, USL, a cărei miză este să obţină majoritatea de cincizeci plus unu în Parlamentul viitor, ar putea avea serioase probleme. De obţinerea majorităţii parlamentare depinde pretenţia USL de a propune Palatului Cotroceni un premier din rândurile sale după alegerile din 2012. Or, în contextul în care preşedintele PSD, Victor Ponta, a exclus orice colaborare cu UDMR, nu are nimic bun de spus despre UNPR şi ironizează ideea de a se alia cu Partidul Poporului sau PRM, o scădere sub 50% ar crea USL o mare problemă: aceea că nu ar avea cu cine să formeze majoritatea în Parlament, după alegerile din 2012.
PSD nu crede în IMAS
Întrebat ce crede despre cifra de 49% trecută în dreptul USL, senatorul PSD Dan Şova a răspuns: “Nu mi se pare corectă. Şi nici realistă. Dar asta ca să nu fiu prea dur şi să spun că e o făcătură. Pot spune că mă pricep la sondaje şi, dacă le-a ieşit aşa, nu l-au făcut în mod serios. Şi există şi o explicaţie deontologică a acestui fapt: lipsa de onestitate, minciuna. Îmi pare rău că se folosesc institute de sondare ca să se mintă".
Dan Şova susţine că scorul adevărat al USL este de 55-60% . “Dacă IMAS vrea să facă un sondaj naţional pe un eşantion de